Are doar 16 ani şi le predă profesorilor, colegilor şi prietenilor o lecţie de viaţă incredibilă. O cheamă Francesca, iar în urmă cu trei ani i-au fost amputate ambele picioare. A trebuit să facă acest sacrificiu imens ca să trăiască, întrucât s-a născut cu probleme grave de sănătate. Acum învaţă, visează şi se adaptează la noua sa viaţă dintr-un scaun cu rotile. Nu este singură în această încercare. Are alături familia şi şi-a făcut o mulţime de prieteni printre colegii de clasă de la Liceul Tehnologic „Dr. C. Angelescu”, prieteni care nu numai că o acceptă şi o integrează perfect în lumea lor adolescentină, dar o şi ajută, o cară pe braţe sau o duc până la staţie, ca să ia microbuzul şi să ajungă acasă.
Francesca îl are în permanenţă alături pe fratele ei, care-i este şi coleg de clasă. El este „motorul” scaunului cu rotile şi, cu responsabilitate şi maturitate, o duce şi o aduce de la şcoală. Nu i se pare deloc o povară să o aibă în grijă pe sora sa. Dimpotrivă, o face cu dragoste şi cu seninănate. Francesca şi frăţiorul ei nu stau în Găeşti. Vin zilnic din Mătăsaru. Dimineaţa, şoferul microbuzului de navetă îi aduce până la poarta şcolii, însă după-amiaza, trebuie să ajungă la staţie, tocmai la Piaţa „Sfântul Ilie”, mergând pe jos 3 kilometri. Probleme mari sunt iarna sau când vremea este foarte rea şi când copiii se chinuie, pur şi simplu, prin troienele de zăpadă sau prin ploaie şi vânt. „Nu este un efort mare să o aduc în fiecare zi la şcoală. M-am obişnuit. Dacă eu sunt bolnav, ea rămâne acasă. Părinţii nu-şi pot permite să vină. Tata e la serviciu, iar mama stă cu sora noastră mai mică, acasă.”, ne-a declarat, cu lacrimi în ochi, fratele Francescăi.
Adolescenta are o incredibilă bucurie de a trăi, iar toţi cei care o cunosc o iubesc. Este „sarea şi piperul” clasei, cum spune dirigintele său, prof. Marian Oprea, implicată în toate activităţile, ambiţioasă şi plină de optimism. „Este un copil foarte puternic. Nu există diferenţe între ea şi ceilalţi colegi de clasă, s-a integrat foarte bine. Deşi se vede pe chipul ei că suferă, încearcă să nu arate niciodată”, ne-a mai spus dirigintele.
Francesca este motivul pentru care elevii clasei a IX-a A, specializarea Industrie Alimentară a Liceului „Dr. C. Angelescu” au învăţat ce înseamnă cu adevărat prietenia şi devotamentul. Atât de mult o respectă şi o admiră pe colega lor, încât fac pentru ea gesturi impresionante. De exemplu, atunci când au ore în laboratoarele de la etaj, băieţii se mobilizează şi o cară pe braţe. Chiar fac cu rândul să-l ajute pe fratele adolescentei să împiungă căruciorul până la staţia de microbuz, abătându-se de la drumul lor spre casă. Este o solidaritate incredibilă între ei, care impresionează până la lacrimi.
„Este un copil extraordinar, un copil foarte vesel, având în vedere situaţia în care se află. Îşi doreşte foarte mult să înveţe, vine în fiecare zi la şcoală, în ciuda condiţiilor vitrege şi de aici, şi de pe drumul pe care vine în fiecare zi. Este un exemplu, cred eu, pentru toţi elevii, nu numai pentru cei de aici.”, a precizat Isac Iulian Nicuşor, director al Liceului Tehnologic „Dr.C. Angelescu”.
Francesca nu se plânge niciodată de nimic. Este simplă, modestă şi optimistă. Are planuri mari pentru viitorul ei şi cu siguranţă le va îndeplini. Speră ca în această vară, după analizele pe care le va face în Bucureşti, să primească proteze, care îi vor asigura independenţa. Până atunci însă, are nevoie de un cărucior cu rotile performant, care să o ajute să se deplaseze de la şcoală la staţia de microbuz fără ca frăţiorul ei să facă eforturi atât de mari. „Mă descurc foarte bine. Sunt ajutată de către colegi, de către profesori. Am mulţi prieteni aici. Cu toţii mă înţeleg. M-am acomodat cu colegii, cu mediul, am început să mă obişnuiesc. În urmă cu trei ani, mi-au fost amputate picioarele. A fost nevoie să fac această operaţie ca să pot să trăiesc. Am avut o problemă din naştere. Nu m-am gândit exact ce vreau să fac în viitor. Doresc însă să mă înscriu la o facultate şi apoi să mă angajez. Aş putea să port proteze, ca să nu mai stau în scaunul cu rotile. Va trebui să aştept însă să fac nişte analize. Dacă acestea vor ieşi bine, voi pune protezele şi voi sta 6 luni la recuperare. În vară voi merge la medic şi voi afla”, a povestit ea, pe scurt, povestea vieţii ei.
Deşi ultimul lucru de care are nevoie Francesca este mila semenilor, având în vedere cât este de puternică şi de determinată, avem convingerea că vom reuşi, împreună cu dumneavoastră, să îi ajutăm familia să-i achiziţioneze un scaun cu rotile de ultimă generaţie sau să contribuim pentru proteze performante. Acest copil merită cu adevărat să aibă viaţa normală şi fericită la care visează.
sursa – Cronica de Gaesti
20