CIOBURI DE SPERANTA
continuare
“Intr-un final, nea Gheorghe incalcase legea, a fost sincer si a recunoscut fapta. A fost atentionat in cel mai serios mod.
Comuna unde lucram era o comuna linistita, cu stare infractionala redusa, locuitorii ocupandu-se cu munca la CAP, in fermele IAS si prin constructii, in Bucuresti.
Cei mai instariti dintre ei erau gestionarii de la Alimentara si Bufete, dar si soferii de pe camioanele de transport muncitori.
O sursa de venit pentru locuitorii comunei era si ISCIP-ul de la marginea comunei, cu o capacitate de 30000 de porci, unde lucrau si o parte dintre suspectii militiei locale.
Ca oricare dintre romani, muncitorii ISCIP-ului nu rezistau tentatiei si cand plecau acasa la masa de pranz luau cate 3-5 kg de furaje concentrate pentru animale.
Acesti “infractori” erau suspectii de serviciu ai activitatii noastre cotidiene si gazde primitoare pentru familia sefului de post care in fiecare seara lua cina la cate unul dintre ei.
Cina festiva, bogata in proteina porcina, era stropita din belsug cu “capsunica” vin rosu de casa din productia proprie a suspectului.
Seful de post avea o lozinca pe care o repeta ostentativ de fiecare data se dadea “cult” si era cam asa: – “Azi te beau, maine te iau!”.
Aveam sa constat ca nu era numai o lozinca “culta”, ci era purul adevar.
Dupa ce chefuia cu “Suspectul gazda” intr-o seara, a doua zi il prindea cand iesea din ISCIP cu portia zilnica de nutret combinat si il plimba cu catuse la maini pana la postul de milite.
Ajuns aici nu mai avea decat de planificat cu suspectul data si meniul urmatorului “chef de iertare”.
Seful de post Visan G. avea 37 de ani, 120 de kg si cam 1,68 m inaltime. Avea parul grizonat din cauza “raspunderii” care-i apasa pe umeri.
Am ramas “mut de uimire” admirandu-i “bagajul de cunostinte profesionale”. Ma privea cu superioritate si nu-mi spunea pe nume, ma alinta Goergica, ca pe o sluga supusa.
Nu eram pe placul sau, sarcasmul din replicile mele si libertatea activitatilor pe care mi-o permiteam il aduceau in pragul disperarii.
Nu rata niciodata ocazia sa ma faca de “cacao” in fata ofiterilor care veneau in control.
Se straduia sa-mi transmita din experienta sa vasta de “militian batran” chiar si dupa ce consuma cam o jumatate de litru de tuica batrana.
La ora pranzului ne ducea incolonati la bufetul de langa postul de militie, unde asistam la cele mai tari expuneri privind experienta sa.
La iesirea din bufet ne arata pe viu cum se face munca la controlul traficului. Se punea pe mijlocul drumului si striga la noi plin de mandrie:
“- Fiti atenti, manjilor, si invatati!”, dupa care oprea primul autoturism care circula pe strada.
“- Sa traiti, tov. conducator auto, plt. Visan, de la Militia B., va rog sa prezentati documentele”.
Dupa ce se uita lapidar pe acte, il invita pe sofer sa sufle intr-o fiola pe care o tinea permanent in buzunarul stang al vestonului.
Cand soferul incerca sa spuna ca nu a consumat alcool, ezitand sa sufle in fiola, seful de post se enerva si spunea:
“-Sufla, tov-ule, ca daca nu sufli tu, suflu eu si-ti iau abecedarul”
Soferul sufla in fiola, cauta doua – trei franzele prin masina, i le punea in brate sefului si pleca.
Imi era din ce in ce mai greu sa ma adptez la statutul de “dom sef” si toti sefii ma vedeau ca pe un rebel care nu avea ce cauta in randul militienilor.
Asta si datorita faptului ca vorbeam franceza fluent si invatasem rapid sa vorbesc si limba rromani.
Eram scarbit de modul cum se faceau evaluarile profesionale de la sfarsitul anului.
Cei care umpleau portbagajele masinilor sefilor de la “judet” erau fruntasi si foarte apreciati.
Din birourile lor calde, unde isi savurau coniacul frantuzesc si cafeaua Alvorada, sefii tranteau ordine care de care mai fara sens si continut.
Nu trebuia sa ai opinie personala, trebuia doar sa….
VA URMA”
DD
20