Trei pacienţi dintre cei peste 50 răniţi în exploziile produse la o staţie GPL din Crevedia sunt în stare critică, doi fiind internaţi în Bucureşti şi un altul la Milano, iar acesta din urmă a fost transferat într-o altă unitate medicală din Italia, înalt specializată în tratarea arsurilor. 17 pacienţi aflaţi în Bucureşti sunt în […]
Altă nenorocire, azi, în Prahova: Un șofer, de 55 de ani, a murit după ce s-a izbit de o cisternă, pe DN1B
Altă nenorocire, azi, în Prahova: Un șofer, de 55 de ani, a murit după ce s-a izbit de o cisternă, pe DN1B. ”Din primele date de la fața locului a reieșit faptul că, un bărbat în vârstă de 56 de ani în timp ce conducea un autoturism pe DN1 B, la un moment dat a […]
Tragedie pe DN 72, între Ploiești și Târgoviște. Un șofer și-a pierdut viața, iar doi pasageri sunt în stare gravă
Tragedie, în această dimineață, pe DN 72, între Ploiești și Târgoviște. Un șofer și-a pierdut viața, iar doi pasageri sunt în stare gravă. Totul s-ar fi întâmplat după ce șoferul unui autoturism nu ar fi acordat prioritate, la intersecția DN 72 cu Stoenești, celui care conducea camionul, povestesc martorii. Din păcate, în urma impactului violent, […]
Controale la miezul nopții, pe șoselele din județ
Bănuiți de comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, cercetați de polițiști La data de 31 august a.c., în jurul orei 03:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa au oprit pentru control, pe bd. Trandafirilor din localitate, un autoturism condus de un bărbat de 26 de ani, din Moțăieni. Întrucât bărbatul emana halenă […]
Zeci de mașini, oprite de polițiști pe DJ 702, Valea Mare – Hulubești
O amplă acțiune la nivel de creștere a siguranței rutiere a fost desfășurată, ieri, în județ. Pe DJ702, Valea Mare-Hulubești, s-a constituit un filtru rutier în care au fost oprite și verificate peste 30 de autoturisme, și au fost testați cu apatartul etilotest mai mulți șoferi. Acțiunea, așa cum ne-a declarat unul dintre șoferii testați, […]
Ultima oră! Pompierii anunța ca intervenția in urma exploziilor de la Crevedia s-a încheiat
Ultima oră! Pompierii anunța ca intervenția in urma exploziilor de la Crevedia s-a încheiat. ISU Dambovita a transmis mesajul la ora 19.21. “Intervenția este finalizată, la locul evenimentului rămân pentru supravegherea zonei 1 autospecială de stingere și 1 ambulanță SMURD de la Garda Cornești”, precizeaza ISU.
Risc de inundații, in județul Dambovita
AVERTIZARE HIDROLOGICĂ 🟨COD GALBEN🟨 valabilă în intervalul:31.08.2023 ora 12:00 – 01.09.2023 ora 12:00.Fenomene vizate: Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE, pe râurile din […]
Pericolul nu a trecut la Crevedia. Dintr-una dintre cisterne există încă scurgeri. Pompierii intervin continuu
Pericolul nu a trecut la Crevedia. Dintr-una dintre cisterne există încă scurgeri, iar pompierii intervin continuu acolo. Practic, militarii folosesc apă permanent și încearcă să răcească cisterna din care au loc scurgeri. Între timp, au loc patru anchete în cazul exploziilor de la Crevedia, două dintre ele, la DNA. De asemenea, au loc descinderi la […]
Au fost aprobate primele ajutoare pentru familiile afectate de exploziile din Crevedia. Aproape 100 de oameni au rămas fără adăpost
Aproape o sută de oameni au rămas fără adăpost în urma exploziilor de la Crevedia. Multe dintre casele din vecinătatea depozitului GPL sunt distruse în totalitate. Tot din banii oamenilor, din taxe și impozite, autoritățile distribuie acum ajutoare financiare pentru cei afectați. ”În ședința Consiliului Județean Dâmbovița, au fost aprobate primele ajutoare financiare care vor […]
Consiliul local Crevedia a aprobat în prima ședință după tragediile din weekend o hotărâre prin care îi oferă un teren fratelui consilierului primarului:”Doarme pe o canapea. Ar vrea să se căsătorească. Nu este o prioritate?”
Primăria din Crevedia a aprobat marţi o hotărâre în şedinţa Consiliului Local prin care îi dă un teren fratelui unui apropiat al primarului, relatează Antena 3. Consilierul local a declarat că fratele lui vrea să se însoare şi este o prioritate să să se dea acest teren. “Fratele meu stă în casă la fratele meu […]