26 aprilie 2024
Senatorul Dragoş Popescu, întrebări incomode despre reactoarele de la Doiceşti

Senatorul Dragoş Popescu, întrebări incomode despre reactoarele de la Doiceşti

“De ce la Doicești?! O întrebare lăsată fără răspuns de autoritățile române. Localitatea Doicești din județul Dâmbovița este locația aleasă de Nuclearelectrica pentru amplasarea reactoarelor modulare mici NuScale.

😡M-am adresat Ministerului Energiei pentru a găsi răspuns la această întrebare și răspunsul a fost unul specific administrației publice românești: nu noi, vedeți la Nuclearelectrica.

☣️📄Am solicitat și companiei de stat Nuclearelectrica să îmi pună la dispoziție studiul care conține analiza mai multor amplasamente și care sunt criteriile care au stat la baza alegerii localități dâmbovițene pentru plasarea reactoarelor mici. 🤯Răspunsul este unul halucinant, interesul este public, iar impactul se va răsfrânge asupra locuitorilor din zonă, dar nu putem avea acces la studiu din motivul care se vede în poza atașată. Ce am de gând să fac în această privință?

✅M-am adresat deja Ambasadei Statelor Unite la București în încercarea de a obține de la ei studiul întocmit de compania americană Sargent and Lundy. Să vedem dacă ei sunt mai transparenți.

✅Am să acționez în instanță Nuclearelectrica pentru a obține acest document “confidențial”. Nu e prima dată când ai noștri ascund informații de acest tip: ‼️Există o decizie a Comitetului de aplicare a Convenției de la Aarhus în cauza nr ACCC/C/2010/51 România, pentru care România încă este monitorizată, ca urmare a adoptării secrete și fără consultare publică a unui studiu similar.

‼️Precum și o decizie (2937/2012) a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a anulat o autorizație de amplasament emisă de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare din România (CNCAN) pentru un depozit de deșeuri slab și mediu radioactive la Saligny, întrucât a fost emisă fără evaluare strategică de mediu. Cetățenii din Doicești și din zona limitrofă sunt îngrijorați și pe bună dreptate: ☢️Reactoarele modulare mici nu sunt încă licențiate/autorizate la nivelul statelor Uniunii Europene, sau al altor state la nivel internațional https://www.iaea.org/…/accelerating-smr-deployment-new…

☢️Comisia Națională pentru CNCAN, ar trebui să parcurgă documentația și să identifice erorile. Este pregătită și echipată CNCAN pentru a evalua în mod corespunzător un reactor modular mic care este „First of a Kind”? ☢️Reactoarele din Doicești nu au mai fost testate în altă parte din lume, iar implicațiile (riscurile aferente) unei astfel de investiții nu sunt pe deplin cunoscute.

☢️România ar urma să aibă 6 unități modulare, iar fiecare modul de 70 MW va costa în jur de 0,5 miliarde euro, 6 unități vor costa în jur de 3 miliarde de euro. Pentru acest preț ajungi să beneficiezi de o capacitate de doar 420 MW, ceea ce e foarte puțin.

☢️Referitor la deșeurile radioactive – vor produce aceleași tipuri de deșeuri. Mai mult, încă nu există o propunere clară care să indice dacă acestea vor fi reprocesate (și apoi, unde, pentru că SUA nu reprocesează deșeuri radioactive în acest moment) sau dacă pur și simplu vor produce combustibil uzat care trebuie gestionat”, a menţionat senatorul Dragoş Popescu, reprezentant al Partidului Reper.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial