26 aprilie 2024
Preşedintele Daniel Blaga –  “Fiecare om politic român ar trebui să iasă cu un mesaj ferm de condamnare a violențelor care se petrec în Ucraina”

Preşedintele Daniel Blaga – “Fiecare om politic român ar trebui să iasă cu un mesaj ferm de condamnare a violențelor care se petrec în Ucraina”

“Cuvintele sunt teribil de mici azi. Tot ceea ce putem face acum e să ne asigurăm de faptul că suntem disponibili să ajutăm. În zilele care vin, o mulțime de ucrainieni și etnici români din Ucraina vor ajunge în România, în încercarea de a se pune la adăpost de războiul care a izbucnic – unii vor fi în tranzit doar, alții poate că vor rămâne mai mult timp – iar țara noastră, prin vocile guvernanților săi în primul rând, trebuie să-i asigure de faptul că vor fi primiți cu deschidere și empatie.

Nu-i locul meu să fac apeluri, înțeleg asta. Dacă aș putea zice ceva, aș îndemna pur și simplu la calm, în țară. Înțeleg teama. Înțeleg furia. Cred că e bine însă să fim chibzuiți, acum.

Și-aș îndrăzni să mai punctez un lucru. Un autor care-mi place mult a scris dimineață faptul că niciun politician n-ar trebui să vorbească, azi. Înțeleg acest mesaj. Empatizez cu el.

Din punctul meu de vedere însă, fiecare om politic român ar trebui să iasă cu un mesaj ferm de condamnare a violențelor care se petrec acum în Ucraina. Pentru a arăta că n-au simpatii rusofile. Pentru că pericolul nu vine doar din afară iar zilele acestea ar putea deveni și mai cumplite dacă vom rămâne impasibili la propaganda rusofilă și/sau anti-europeană”, a precizat deputatul Daniel Blaga, preşedintele USR Dâmboviţa.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial