Ce veste tristă: S-a stins din viață dr. Simona Duță, unul dintre cei mai apreciați și mai dedicați medici din orașul Găești
Vin vești negre din orașul Găești.

Dr. Simona Duță, unul dintre cei mai dedicați și mai apreciați medici din localitate s-a stins din viață.
Și-a pus în slujba oamenilor peste 40 de ani din viața sa, salvând și ajutând mii de suflete.
În ultima perioada, doctorița oferea sprijinul său în Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Orășenesc Găești, iar toți cei care au avut de-a face cu dânsa au plecat mulțumiți că, pe lângă tratamentul medical, medicul Simona Duța le alina suferința și cu o vorbă bună și o încurajare.

Cei care vor să își ia bun rămas de la domnia sa sunt așteptați, de mâine, la Capela bisericii Sf.Ilie din Găești.
Bunul Dumnezeu să o odihnească în Ceruri și să dea putere familiei greu încercate.









