26 aprilie 2024

Se deschide primul centru de tratament gratuit pentru persoanele dependente de alcool din Târgovişte!

ALIAT – Alianta pentru Lupta Impotriva Alcoolismului si Toxicomaniilor – va invita la deschiderea primului centru de tratament gratuit pentru persoanele dependente de alcool din Targoviste. Consumul de alcool in cifre: Românii reprezintă una dintre naţiunile cele mai mari consumatoare de alcool din Europa. La noi, adulţii beau mai mult de 18,5 litri de alcool pe an, în timp ce media în Uniunea Europeană se află în jurul a 15 litri. In România, sunt aproximativ 2 milioane de persoane care consumă alcool în exces. Până la 20% dintre persoanele care se adresează unui medic de familie şi până la 40% dintre pacienţii secţiilor de medicină generală şi chirurgie, fără diferenţe semnificative între specialităţi, au consumul de alcool la originea cererii de asistenţă medicală. Romania ocupa locul al doilea în ceea ce priveşte binge drinking-ul (cele mai mari procente de binge drinking sunt în Irlanda, 44%, urmând România cu 39%, Germania şi Austria cu 36%). Binge drinking-ul este o formă episodică de consum excesiv de alcool şi reprezintă un factor de risc pentru suicid, se asociază cu deteriorarea relaţiilor sociale, accidente, încălcarea legii (în special, vandalism şi violenţă). De asemenea, se asociază cu sexul neplanificat, neprotejat şi cu risc ridicat de sarcini nedorite şi infecţii cu HIV. Consumul abuziv de alcool se asociază cu: 40% din crime şi 1 din 6 cazuri de suicid; 40% din cazurile de înec; până la 70% din cazurile de violenţă în familie. 25% dintre decesele înregistrate la bărbaţii tineri (15 – 29 de ani). până la 60% din cazurile de viol; 30% din accidentele fatale prin cădere; 46% din arsurile accidentale, cu consecinţe fatale; 25% din accidentele petrecute la locul de muncă; Dintre persoanele care ocupă funcţii manageriale, 28% consumă alcool peste limita admisă. Limita legală a concentraţiei de alcool în sânge, permisă de codul rutier, nu este ştiută de 76% dintre români. Violeta Ioan.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial