Ce proiect a câştigat Inspectoratul Școlar Județean Dâmboviţa! | TargovisteNEWS

Ce proiect a câştigat Inspectoratul Școlar Județean Dâmboviţa!

isjdbInspectoratul Școlar Județean Dâmbovița câștigător al unui proiect finațat prin mecanismul SEE

Primul apel pentru Programul de Educaţie, Burse, Ucenicie şi Antreprenoriatul Tinerilor în România, finanțat prin Mecanismul European SEE (granturile finanțate de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia) a fost fructificat de Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, care a depus și a primit aprobare pentru un proiect adresat învățământului preuniversitar.

Proiectul denumit Q.E.D. Management democratic pentru o rețea educațională de calitate, cu un buget aprobat de 26.400 Euro, va fi implementat în perioada septembrie 2018- februarie 2020.

Prin pregătirea experților noștri vizăm formarea unei rețele de școli democratice în care toți actorii (profesori, elevi, părinți, autorități locale și agenți economici) sunt implicați în elaborarea și implementarea planului de dezvoltare instituțională, în care diversitatea reprezintă un context de învățare pozitiv și profesorul poate fi un agent real al schimbării.

Obiectivele principale ale proiectului provin din planul managerial al instituției, activitățile de învățare la care vor participa cei zece inspectori școlari contribuind la realizarea acestora:

1. Îmbunătățirea managementului la cele trei niveluri: al ISJ Dâmbovița, al școlilor și al clasei elevilor (decizional, informațional, organizațional, metodologic) prin transparență decizională, creșterea capacității instituționale, eficiență, pentru a crește calitatea în educație.

2. Creșterea calității procesului de predare-învățare prin modernizarea abordării învățării, a sistemului de evaluare a calității în educație.

3. Asigurarea unui sistem educațional stabil, echitabil, eficient și relevant în județul Dâmbovița, compatibil cu cel european, prin sporirea accesului la educația de calitate prin asigurarea politicilor de echitate socială și a egalității de șanse pentru îmbunătățirea rezultatelor elevilor.

Cei zece experți educaționali (inspectori școlari) vor participa la mobilități finanțate prin proiect:

- “Construirea culturilor școlare democratice” – Norvegia, curs structurat și vizită de studiu de 5 zile octombrie 2018 4 persoane;

- ”Profesorul ca agent al schimbării” – Norvegia, 5 zile de curs structurat și stagii de observare decembrie 2018 4 persoane;

- “Societate diversă abordare școlară diversă”- Islanda, 8 zile de curs structurat aprilie 2019 2 persoane.

În urma participării la cursuri, inspectorii școlari vor lucra cu școlile aflate în responsabilitate pentru a crea o rețea educațională deschisă la schimbare în cadrul căreia vor împărtăși experiențe pozitive și se vor lucra materiale educaționale și instrumente manageriale.

În plus, cooperarea în această rețea va spori încrederea în inspectorii școlari, colaborarea între toți actorii interesați de actul educațional și va îmbunătăți comunicarea și managementul la nivelul rețelei școlare în județul Dâmbovița.

Prof. Stancu Valentin, inspector școlar proiecte educaționale

Life-Style

“Ştefeta veteranilor” este la Târgovişte

COMUNICAT ŞTAFETA VETERANILOR – 17 octombrie 2018 Invictus România este un proiect de educaţie prin care ne arătăm respectul faţă de eroii de ieri şi de azi ai României. ,,Ştefeta veteranilor” ediţia V, organizată de Asociaţia voluntarilor INVICTUS este dedicată Centenarului Marii Uniri şi Zilei Armatei României. Miercuri, 17.10.2018 ,,Ştefeta veteranilor”, a trecut şi prin oraşul [...]