5 mai 2024
Senatorul Dragoş Popescu:”A fost o bucurie să fiu gazdă în Senatul copiilor”

Senatorul Dragoş Popescu:”A fost o bucurie să fiu gazdă în Senatul copiilor”

“A fost o bucurie pentru mine să pot să fiu gazdă, pe parcursul a două zile, a unor adolescenți și tineri interesați de locul unde își desfășoară activitatea senatorii.

Pe lângă atractivitatea Palatului Parlamentului ca obiectiv turistic, oaspeții mei au fost dornici să afle informații despre ce se întâmplă în Sala de Plen sau locurile unde se desfășoară dezbaterile din cadrul ședințelor în comisiile parlamentare de specialitate.

Intenționez ca pe viitor să facilitez astfel de vizite tinerilor interesați să participe la ședințele din plen.

☀️🎈Pentru o zi curtea Senatului a fost transformată într-un imens loc de joacă iar copiii s-au bucurat împreună cu părinții de “Senatul copiilor” – plimbări cu trăsura sau trenulețul, tiroliene, spectacole de teatru, ateliere, dansuri și multe alte surprize pentru cei mici dar și pentru cei mari.

🏢 Apreciez decizia conducerii de a deschide porțile și ușile celor dornici de a vizita spațiile exterioare sau clădirea Senatului și de a participa la activități precum cea organizată cu ocazia “Zilei Copilului” la inițiativa doamnei Anca Dragu, președintele Senatului, un demers prin care se dorește transparentizarea activității, apropierea de cetățeni și permanentizarea dialogului cu cei care ne-au votat și pe care îi reprezentăm în Parlamentul României”, a declarat Dragoş Popescu, senator USR PLUS de Dâmboviţa.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial