Comunicat de presă
FEMEIE DIN REPUBLICA MOLDOVA DEPISTATĂ CU ȘEDERE ILEGALĂ ÎN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
Polițiștii de imigrări din Dâmbovița, în urma acțiunilor întreprinse, au depistat o femeie din Republica Moldova, care nu a părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de ședere. Acesta a fost sancționată contravențional cu avertisment, în cauză fiind interzisă îndepărtarea, întrucât este membru de familie al unui cetățean român.
Poliţiştii Biroului pentru Imigrări al Judeţului Dâmboviţa, au desfăşurat o acțiune cu forte proprii in localitatea Moreni, pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor.
Astfel, în cadrul activităților întreprinse, poliţiştii de imigrări au depistat o femeie din Republica Moldova, în vârstă de 46 de ani, care nu mai îndeplinea condiţiile şederii pe teritoriul României.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta a intrat legal în România, în baza pasaportului biometric, însă la expirarea dreptului de şedere nu a părăsit teritoriul ţării noastre și nici nu a efectuat demersuri pentru reglementarea acestuia.
Având în vedere cele constatate, întrucât persoana în cauză este membru de familie al unui cetățean român, i s-a adus la cunostință că are posibilitatea de a-și prelungi dreptul de ședere în România, în scopul reîntregirii familiei. Totodată, aceasta a fost sancţionată contravenţional cu avertisment, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002, privind regimul străinilor în România, republicată respectiv cele ale O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii şi muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.
Contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniul migraţiei şi vă invităm să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale în domeniu, la tel./fax 0245207506 sau vizitând site-ul public la adresa www. igi.mai.gov.ro.
BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI DÂMBOVIŢA