30 aprilie 2024
INS: Multe școli și grădinițe se vor închide, câteva licee se vor comasa, iar profesia de dascăl va fi din ce în ce mai puțin căutată

INS: Multe școli și grădinițe se vor închide, câteva licee se vor comasa, iar profesia de dascăl va fi din ce în ce mai puțin căutată

Prognoza populației României este una sumbră și implică factori de risc precum o îmbătrânire accelerată a populației, o scădere a natalității sau un raport defavorabil între numărul persoanelor care acum sunt majoritare și al persoanelor etnice.

Un alt pericol descoperit de către prognoza Institutului Național de Statistică implică școlarii, al căror număr va scădea în Dâmbovița, între 2015 și 2030 cu aproape 20.000 de persoane, o scădere de 20%. Ce ne spune asta? Că multe școli și grădinițe se vor închide, câteva licee se vor comasa, iar profesia de dascăl va fi din ce în ce mai puțin căutată.

Sa fim serioși, câtă vreme locurile scoase la concurs de către Inspectoratul școlar județean sunt și așa puține, nu prea se mai justifică în viitor alegerea unei meserii care să aibă de a face cu educația. Dacă astăzi ai prins un loc în învățământ ca tânăr absolvent, poți spera că vei ieși la pensie de la catedră, însă peste mai puțin de 40 de ani, în 2060, cifra de școlarizare se estimează ca va scădea la mai puțin de jumătate.

Un calcul simplu, bazat pe cifrele care guvernează economia actuală, ne arată că jumătate din unitățile de învățământ ale județului vor fi doar o amintire în scurt timp. Ne putem lupta cu acest lucru? Nu prea! Ce putem face? Să ne pregătim cât mai bine viitorii profesori, pentru a fi siguri că cei care rămân, vor avea un impact cât mai mare asupra generațiilor viitoare, care la rândul lor, vor trebui să aducă plus valoare într-o societate românească îmbătrânită, depășită tehnologic și reticentă la schimbare.

Un alt lucru pe care îl putem face, este să oferim în sfârșit educația care este cerută de piața muncii, adică niște cursuri competitive și actualizate, și să renunțăm la educația oferită de curricula școlară actuală, ancorată într-un trecut în care elevul era considerat doar un individ capabil sau nu să reproducă informația primită.

De asemenea, întrucât bazinul de selecție al absolvenților va fi înjumătățit, se impune ca universitățile și liceele rămase în viață să atragă investitori privați, care să ofere burse de internship celor mai capabili studenți, pregătind astfel din timp tinerii pentru o piață a muncii a cărei competitivitate va crește tot mai mult.

Cert este că nu va fi ușor, însă depinde de măsurile pe care le luăm acum dacă vom fi luați prin surprindere sau nu de dezastrul demografic anunțat.

articol de Liviu Lazăr,

reporter special targovistenews.ro

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial