28 martie 2024
ŞEFII ÎN EXTAZ, FOTBALIŞTII ÎN AGONIE!  Jucătorii Chindiei au primit doar câteva sute de lei înainte de Revelion

ŞEFII ÎN EXTAZ, FOTBALIŞTII ÎN AGONIE! Jucătorii Chindiei au primit doar câteva sute de lei înainte de Revelion

❚ Datoriile faţă de angajaţii clubului continuă să fie foarte mari, iar banii primiţi se pare că au venit din surse publice, sub forma unor premieri de sfârşit de an ❚ Mai mulţi fotbalişti şi-au amânat plecarea pe munte, de sărbători, pierzând banii oferiţi ca acont anumitor pensiuni de pe Valea Prahovei

Sărbători triste pentru jucătorii Chindiei, chiar dacă au avut un an foarte bun, cu o promovare în Liga a II-a şi cu o clasare pe podium seriei B2 la finalul turului de campionat. Neplătiţi pe ultimele trei luni ale anului, fotbaliştii şi ceilalţi angajaţi ai clubului au petrecut Crăciunul pe banii familiei sau luaţi cu împrumut, iar de Revelion a trebuit să se limiteze la cele câteva sute de lei primite în după-amiaza zilei de 30 decembrie, fără a se cunoaşte cu siguranţă cine a făcut acest gest creştinesc.

„Mi-au spus colegii să verific cardul, pentru că avem ceva bani în cont. Nu ştiu ce au reprezentat aceşti bani, o restanţă salarială, o primă neplătită sau un cadou de sfârşit de an, cert este că suma este una mică în comparaţiile cu restanţele pe care le are clubul faţă de noi. Până la urmă ne-am bucurat şi de aceşti bani, chiar dacă veniţi foarte târziu, cel puţin am avut şi noi de cheltuială pentru Revelion. Sperăm ca toate aceste probleme financiare să se rezolve odată şi cât mai repede, pentru că ne este foarte greu să ne putem concentra asupra fotbalului, plini de datorii”, ne-a declarat unul dintre jucătorii Chindiei. Mai mulţi fotbalişti au pierdut sume frumuşele de bani, se aude câte 1.200 de lei de persoană, reprezentând aconturi oferite anumitor pensiuni de pe Valea Prahovei, pentru că nu au mai avut bani să achite şi diferenţa.

„Vă rog să îmi respectați dreptul la vacanță!”

Surse din cadrul clubului spun că banii ar fi publici şi că ar fi venit din partea autorităţilor, sub forma unor premieri de final de an. Până la revenirea din vacanţe ale conducătorilor clubului, care şi-au petrecut Sărbătorile de iarnă peste munţi şi mări, nu are rost să apelăm la speculaţii. „Nu mai am absolut nimic de declarat în acest moment. Sunt în Dubai, vreau să mă bucur de zilele minunate pe care le petrec alături de familie şi vă rog să îmi respectaţi dreptul la vacanţă!”, ne-a transmis preşedintele executiv Mihai Neguţ din luxosul emirat. Aflat în Austria, la schi, alături de cumnatul său Gheorghe Hagi, preşedintele de onoare Gică Popescu a ales şi el să se rupă în această perioadă de problemele clubului şi să guste din bucuria vacanţei.

Și alții vor să se retragă

Datoriile pe care Chindia le are faţă de jucători şi de angajaţi rămân în continuare foarte mari, astfel că toţi aşteaptă revenirea în ţară a lui Gică Popescu şi Mihai Neguţ, asta pentru că pregătirile vor fi reluate destul de repede, pe 9 ianuarie. Pe lângă problemele financiare, Gică Popescu va trebui să le rezolve şi pe cele de natură tehnică, asta pentru că echipa nu are în acest moment un antrenor principal, după ce Silviu Dumitrescu a renunţat din motive medicale. Pe lângă Silviu, şi alţii din club vor să se retragă uşor de la echipă, unde greutăţile sunt destul de mari, la toate nivelurile. Va urma o perioadă intensă şi foarte interesantă, în care ne vom lămuri ce se doreşte cu adevărat la Chindia. Performanţă, menţinere pe linia de plutire, supravieţuire sau desfiinţare?

Costin Mihai | costin.mihai@artpress.ro

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial