TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Politic

Deputatul Daniel Blaga semnalează – „PSD, PNL şi UDMR s-au aliat împotriva DNA”

„Încercarea de subminare a legilor justiției din perioada PSDragnea a reprezentat pentru mine un punct de cotitură. O sumă de momente care mi-a sădit în minte convingerea că e nevoie de oameni noi în politică. Oameni care să încerce, în măsura abilităților lor, să pună umărul la acea schimbare pe care o așteptam cu toții pe scena politicii de la noi.

Dacă mai țineți minte, unul dintre scopurile unor „iluștrii” precum Iordache (altă întrebare…), Nicolicea sau Dragnea era acela de-a transforma DNA într-o instituție lipsită de putere. De ce? Putem cu toții anticipa…Au trecut câțiva ani de atunci.

Cu largul concurs al PNL și-al ministrului Predoiu, „secția specială”, „coaptă” în laboratorul PSDragnea, primește o nouă viață. Nu, ea nu va dispărea. Își va schimba pur și simplu numele, cu toată opoziția Uniunea Europene și al USR, care a votat împotriva acestei legi (bănuiesc că nu mai are sens să vă spun că am votat „împotrivă”, cu toată convingerea).

Ce înseamnă asta? Pe scurt, faptul că DNA nu va mai putea ancheta nici magistrații corupți și nici judecătorii CCR. Dacă mă întrebați pe mine, doar cei care au lucruri (sau scheleți) de ascuns se tem de DNA și de lege…”, a precizat deputatul Daniel Blaga, liderul USR Dâmboviţa.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.