28 aprilie 2024
Deputatul Daniel Blaga, 7 luni de bilanţ parlamentar: “Am inițiat 41 de propuneri legislative și două proiecte de hotărâre, una devenind deja lege”

Deputatul Daniel Blaga, 7 luni de bilanţ parlamentar: “Am inițiat 41 de propuneri legislative și două proiecte de hotărâre, una devenind deja lege”

“Au trecut 7 luni de când, cu largul vostru suport, am fost privilegiat să intru în Parlamentul României. O postură nouă, onorantă, ce m-a obligat să învăț zilnic și să cresc pentru a putea să-mi onorez principala promisiune făcută: aceea de a fi parte dintr-o schimbare pe care o așteptați. Pe care o așteptăm cu toții.

Din luna februarie a acestui an, activez astfel, în calitate de deputat, în comisiile pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, respectiv tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.

Aici am avut ocazia de a iniția 41 de propuneri legislative și 2 proiecte de hotărâre, una devenind deja lege. Dintre acestea, câteva proiecte îmi sunt extrem de dragi și cred că ar trebui menționate puțin mai pe larg:

• Pl-x nr. 160/2021 pentru completarea şi modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ: Transparența și spiritul ei sunt cât se poate de importante pentru mine.

Tocmai de aceea, am luptat pentru ca TOATE ședințele de Consiliu Local și Consiliu Județean să fie transmise online, astfel încât cetățenii din fiecare comunitate să aibă acces nemărginit la ceea ce votează și discută, teoretic în folosul lor, aleșii locali. Proiectul a început de altfel să fie adoptat în mai multe județe din țara noastră, încă de pe acum, cu toate că acesta nu și-a câștigat încă statutul oficial de lege.

• Pl-x nr. 129/2021 pentru completarea art.112 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011: În România există din păcate în momentul de față câteva sute de școli abandonate. În mediul rural, acest fenomen e mult mai des întâlnit, atât pe fondul depopulării cât și din cauza mutării unei instituții de învățământ în alte localități de care aparține o comună.

Aceste clădiri se degradează pe zi ce trece, unele dintre ele reprezentând deja un pericol. Am fost unul dintre oamenii care cred că un astfel de imobil, adesea încărcat de istorie, se poate bucura de o viață nouă, servind unui nou scop în slujba comunității din care face parte. La urma urmei, există numeroase sate sau comune care nu beneficiază de un cămin cultural, un centru pentru tineri sau vârstnici și așa mai departe.

Acest proiect își propune astfel să elimine avizul necesar din partea Ministerului Educației pentru schimbarea destinației unei școli abandonate mai mult de 3 ani, oferind șansa Consiliul Local de a decide ceea ce e mai bine pentru propria comunitate.

• PL-x nr. 243/2021 pentru completarea alin.(5) al art.34 din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România: Sunt treizeci de ani deja de când o mulțime de români își caută dreptate în justiție, încercând să-și recupereze imobilele preluate în mod abuziv de către regimul comunist iar acest proces e încă, din păcate, departe de a se încheia.

De altfel, într-un caz particular, CEDO a sancționat hățișul legislativ și birocratic din țara noastră, demonstrând că România poate face mai mult pentru victimele regimului comunist. Am fost unul dintre cei care au propus astfel lărgirea categoriilor de solicitanți care să beneficieze de prioritate în soluționarea dosarelor, oferind persoanelor vulnerabile șansa de a se bucura în timp util de ceea ce ar trebui să reprezinte pur și simplu normalitatea: dreptatea.Știu că mai sunt foarte multe de făcut. Discutând aproape zilnic cu membri ai comunității, iau contact cu tot mai multe probleme cu care diferite comunități se confruntă.

Aceste luni m-au ajutat să învăț pârghiile unui domeniu extrem de complex dar mă și obligă să continui să încerc să fac mai mult, în primul rând acasă, pentru Dâmbovița. Știu de asemenea că reproșul vis a vis de reticența de a lua mai des cuvântul în Plen e unul justificat. Personal, am încercat să las faptele și proiectele în care am fost și sunt implicat să vorbească.

E natural însă ca dâmbovițenii să simtă mai des că au o voce puternică care se face auzită în Parlament. Îmi iau astfel angajamentul de a primi acest feedback drept un cadou și de a acționa și în acest caz în consecință. Continuăm!“, spune deputatul Daniel Blaga, preşedintele USRPLUS Dâmboviţa.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial