10 mai 2024
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă e în alertă! VEZI NOUTĂŢILE DIN ULTIMELE 24 DE ORE!

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă e în alertă! VEZI NOUTĂŢILE DIN ULTIMELE 24 DE ORE!

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, condus de prefectul Iancu Caracota, a acționat în ultimele ore pentru prevenirea problemelor cauzate de vremea nefavorabilă.

În prezent, nu există drumuri naționale sau județene blocate. Pe drumurile naționale s-a acționat cu 23 de utilaje, fiind împrăștiate aproximativ 177 tone de material antiderapant. Pe drumurile județene, au lucrat pentru deszăpezire 26 de utilaje, fiind împrăștiate aproximativ 335 tone material antiderapant.

A fost acordată asistență medicală de urgență pentru 6 persoane afectate de temperaturile extreme, 3 dintre acestea fiind internate în centre de asistență socială.

Garnizoana Târgoviște și Inspectoratul Județean de Jandarmi au informat că sunt pregătite să intervină în sprijinul populației cu 60 de militari, 3 autospeciale și două camioane, respectiv 40 de militari și 10 autoturisme.

Reamintim că începând de astăzi, 3 februarie, ora 10.00, intră în vigoare atenționarea COD GALBEN, valabilă până la 5 februarie, ora 20.00, fenomenele vizate fiind ninsori, intensificări ale vântului, viscol și polei. Potrivit ANM, aria ninsorilor va cuprinde, treptat, toate regiunile țării.

Local, ninsorile vor fi mai abundente, iar stratul de zăpadă nou depus va depăși 20 cm, în special în zonele de deal și munte. Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze mai mari în sud și sud-est, unde rafalele vor depăși 50 – 60 km/h, iar la munte va sufla cu peste 90 km/h, viscolind sau spulberând zăpada.

Din dimineața zilei de sâmbătă, precipitațiile vor fi și sub formă de ploaie sau lapoviță și frecvent se va depune polei.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial