TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Eveniment

Glod – Porc OMORÂT de urs! Vânătorii sunt ÎN ALERTĂ!

„Poliţiştii efectuează verificări cu privire la sesizarea unui cetăţean din satul Glod, referitoare la faptul că un urs a pătruns în gospodăria sa şi a omorât un porc. În noaptea de 22/23.09.2012, în jurul orelor 04.38, numitul S.P. din satul Glod, comuna Moroieni, judeţul Dâmboviţa, a sesizat prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, că un urs a pătruns în gospodăria sa şi i-a omorât un porc.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului lucrătorii de poliţie au stabilit că, în jurul orelor 04.30, un animal sălbatic, posibil urs, a pătruns într-o grădină ce aparţinea apelantului, iar dintr-un ţarc a luat un porc de aproximativ 60 kg., resturile animalului fiind găsite într-o zonă împădurită, la 100 metri de gospodărie.

Astăzi, începând cu ora 07:00, 2 echipe formate din 20 de vânători au reluat activităţile de căutare în zona Muscel din comuna Moroieni, în vederea localizării animalului sălbatic, precum şi de îndepărtare a unor astfel de animale din zonă.

De asemenea, lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Fieni şi Posturilor de Poliţie arondate, în colaborare cu lucrători din cadrul I.J.J Dâmboviţa acţionează în zonă pentru prevenirea producerii altor astfel de evenimente şi pentru a atenţiona cetăţenii să nu se îndepărteze de locuinţe şi să evite deplasările în zonele împădurite.

Recomandăm cetăţenilor ca, în cazul în care observă prezenţa unui animal sălbatic în localitate, să sune imediat la numărul unic de urgenţă 112, apel gratuit, pus la dispoziţia acestora!”, informează Biroul de presă al IPJ Dâmboviţa.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.