27 aprilie 2024
Chindia Târgovişte, ÎN AGONIE!

Chindia Târgovişte, ÎN AGONIE!

❚ Neplătiţi de două luni, jucătorii se plâng că au ajuns la limita răbdării şi vor să depună memorii la FRF, pentru a deveni liberi de contract ❚ De sâmbătă s-a trecut la antrenamente facultative, adică vine cine vrea, însă băieţii au rămas uniţi ❚ Vicepreşedintele Sorin Lungu a recunoscut că situaţia este mai delicată ca niciodată, dar tot mai speră ca echipa să nu ajungă la desfiinţare ❚ Plină de datorii, Chindia şi-a mai atras o notă de plată de 390 de milioane lei vechi, după sejurul de şapte zile petrecut la Predeal, unde Gică a ţinut ca echipa să meargă în cantonament, la un hotel de patru stele

Suferinţa celor de la Chindia a atins limite greu de suportat. Neplătiţi de două luni, jucătorii se plâng că au ajuns la limita răbdării şi vor să depună memorii la FRF, pentru a deveni liberi de contract, în speranţa că îşi vor găsi noi angajamente. Înaintea antrenamentului de vineri, pe feţele elevilor lui Stoican se puteau citi dezamăgirea şi suferinţa, invidiindu-l pe Sorin Rădoi, care a ales să plece la Brăila.

„E foarte greu să mai supravieţuim în aceste condiţii. Avem familii şi nu mai putem să le oferim nimic, trăind fără salarii de două luni. Dacă nu se vor găsi soluţii de îmbunătăţire, vom merge să depunem memorii, pentru a deveni jucători liberi. Nu se mai poate lucra în asemenea hal. Noi am venit la antrenamente, ne-am pregătit cât am putut de bine, dar dacă nu se vor rezolva şi problemele noastre, va trebui să ne găsim echipe. Pentru noi fotbalul nu se termină la Chindia. În schimb, dacă va dispărea echipa, va fi rău pentru oraş”, ne-au declarat mâhniţi jucătorii Chindiei.

A fost ultimul antrenament obligatoriu, pentru că de sâmbătă s-a trecut la antrenamente facultative, adică vine cine vrea. Chiar şi aşa, nu s-a retras nimeni, absentând motivat Băluţă, Morariu, Cherchez şi Voduţ, ultimul convocat săptămâna viitoare la o acţiune a lotului naţional Under 18.

A primit telegrama de la lot în cursul zilei de vineri şi a fost înştiinţat să se prezinte pe 13 august (ora 15.00) la centrul sportiv de la Mogoşoaia. Dacă îi va convinge pe antrenori în cele două zile de antrenamente, va fi reţinut în lot pentru dubla amicală cu Polonia (16 şi 18 august), de la Varşovia. La debutul în naţionala U18, Voduţ a marcat de două ori împotriva Suediei, într-un amical disputat la Buftea.

„E foarte greu de găsit soluții”

Vicepreşedintele Sorin Lungu a recunoscut că situaţia este mai delicată ca niciodată, dar tot mai speră ca echipă să nu ajungă la desfiinţare. Nu ştie când şi dacă se vor mai întâlni preşedinţii de onoare ai clubului, adică Adrian Ţuţuianu şi Gică Popescu, cei mai importanţi oameni din proiect.

„Tot aşteptăm să rezolvăm ceva de două săptămâni, dar nu am ajuns la nici un punct legat de continuitate la această echipă. E foarte greu de găsit soluţii, când conducătorii CJD nu vor să vorbească cu Gică Popescu. Nu am primit nici un răspuns ferm, privind o nouă întâlnire între toţii conducătorii clubului. Într-un final, sperăm să găsim înţelegere şi cu CJD, dar şi cu CLM, pentru a se continua activitatea la echipă. Ne-ar părea rău ca acest proiect fotbalistic să nu mai aibă continuitate la Târgovişte, după ce în urmă cu doi ani începuse promiţător. O să facem tot posibilul să plătim şi salariile jucătorilor cât mai repede, pentru că ar fi rău să-i pierdem. Ne pare foarte rău că trebuie să sufere. Ei se pregătesc exemplar în fiecare zi şi noi nu putem să le oferim drepturile ce li se cuvin. Dacă în cele din urmă nu se vor găsi soluţii de redresare, Gică s-ar putea retrage din acest proiect, iar echipa va ajunge la desfiinţare”, ne-a mărturisit Sorin Lungu.

Încă o datorie de 390 de milioane lei

Plină de datorii, Chindia şi-a mai atras o notă de plată de 390 de milioane lei vechi, după sejurul de şapte zile petrecut la Predeal, unde Gică a ţinut ca echipa să meargă în cantonament, la un hotel de patru stele. Mai bine aceşti bani ar fi ajuns la jucători, să nu mai spunem că existau şi locaţii mai ieftine pentru o pregătire centralizată. Gică Popescu a anunţat pentru începutul acestei săptămâni o conferinţă de presă, în care nu e exclus să îşi anunţe retragerea, fiind evidentă ruptura apărută între el şi preşedintele CJD, Adrian Ţuţuianu.

Colaborarea dintre greii Chindiei a început să scârţâie, din moment ce „Baciul” a luat decizii fără să consulte şi partenerii locali din proiect, insistând să colaboreze cu oamenii PDL, care au încercat prin orice mijloace să împiedice victoria lui Ţuţuianu la alegerile pentru şefia CJD. Ideal ar fi ca toţi acţionarii să contribuie urgent la bugetul clubului, inclusiv Gică Popescu, pentru că jucătorii au nevoie de salarii şi nu de războaie mediatice.

Ionuț Parghel || Costin Mihai | costin.mihai@artpress.ro

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial