TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Un tânăr, de 23 de ani, din Târgoviște, i-a uimit pe polițiști! În ce hal a fost prins la volan

accimf2Surprins la volanul unui autoturism, deși consumase băuturi alcoolice

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Dâmbovița au oprit pe raza municipiului Târgoviște un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din localitate.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.

Pe numele lui, a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influența alcoolului.

VĂ REAMINTIM CE AR TREBUI SĂ ȘTIȚI DEJA:

Conducerea sub influența băuturilor alcoolice este una dintre cauzele producerii accidentelor de circulație.

Consumând alcool sau alte substanțe psihoactive, vă puneți în pericol pe voi, pe ceilalți participanți la trafic, dar riscați să fiți trași la răspundere contravențională, penală și, după caz, la plata unor despăgubiri civile.

 

 

 

 

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.