lun. dec. 23rd, 2024

copv5Un copac i-a adus sfârşitul unui bărbat de 45 de ani din Valea Lungă. Arborele s-a prăbuşit peste bietul om, care a fost găsit mort.

copv3În acelaşi loc, acum aproximativ două săptămâni, un alt localnic a pierit în urmă unui accident similar. Bărbatul era căsătorit, avea o faţă de 20 de ani şi nu ducea lipsa de nimic, povestesc cunoscuţii.copv6 Ieri, tăia lemne, pentru firma cumnatului sau într-o pădure proprietate privată şi, la un moment dat, un copac s-a prăbuşit peste el.

copv1Omul era singur când s-a petrecut accidentul. În scurt timp însă, un apropiat l-a găsit zăcând în pădure şi i-a anunţat rudele. copvVestea a dărâmat-o pe soţia victimei, care a suferit un şoc.

copv4Medicii au ajuns cu greu la locul tragediei, deoarece drumul poate fi străbătut doar la pas.
copv2Salvatorii l-au găsit pe bărbat în stop cardio-respirator şi toate eforturile de a-l readuce în simţiri au fost zadarnice.

Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă. De asemenea, cazul este cercetat şi de inspectorii de muncă. Aceştia vor să verfice dacă victima, în momentul tragediei, lucra cu forme legale în cadrul societăţii cumnatului sau.