sâm. dec. 28th, 2024

Tentativă de omor la VIP, în noaptea de 13 spre 14 octombrie a.c. Ciprian „Gheară” din Picior de Munte, un respectat personaj din lumea celor buni, mari şi tari a vrut muzică la ureche şi a fost servit. Amar manelistul şi-a luat „orfestra”, a venit imediat la bar şi i-a veselit pe toţi cei prezenţi cu dedicaţii speciale numai la sponsor, până pe la 3.30, când picioreanul a plecat acasă. După ce a mai cântat oleacă, Amar a anunţat că-şi strânge sculele, scuzându-se că e noapte şi e târziu şi că a obosit. „Ce mă, ţi-a plecat sponsorul? Cine e, mă, ăla? Noi suntem şmecherii oraşului! Ia aminte, noi!” i-a zis Cătălin al lui Babuşca, pe numele lui prim Cătălin Andrei şi Miliţeanu de-acum după nevastă şi după vreo 8 ani staţi la bulău pentru mânuirea cuţitului prin burtă de om. (În bar, pe lângă alţi „şmecheri”, mai erau Catană, Micidoi, Mehari, cei care in urmă cu două nopţi ne declarau că sunt paznici cu contract la foioasele crângurenilor. De data aceasta, Catană şi ai lui figurau chipurile ca bodyguarzi sub acoperire). Amar susţine că „al lui Babuşcă” i-ar fi pus cuţitul la gât zgâriindu-l la intimidare şi că i-ar fi luat şi banii munciţi ca gurist în acea noapte. Neamul său, Laurenţiu Chiru de 23 de ani, din Titu, ar fi sărit să-i ia apărarea şi ar fi primit un scaun în cap de la Catană, iar Cătălin Miliţeanu i-a scos maţele tânărului cu un cuţit. Ceilalţi au împărţit şi ei scaune şi pumni în stânga şi în dreapta. Veselie mare, cum spuneam. Varianta celorlalţi „şmecheri” este că tânărul venetic, neam cu Amar, văzându-l pe manelist la necaz, gâtuit şi obligat să cânte, ar fi scos un cuţit, iar Miliţeanu, mai iute de mână şi cu experienţă, i l-ar fi smuls şi i l-ar fi înfipt prin cădere până la prăsele. Mucles despre scaunul cu care l-a doborât Catană, cu toate că se vede clar pe filmarea camerelor de luat vederi cum îi aplică lovitura. Nu se vede în schimb cine a avut cuţitul de acasă la purtător. Laurenţiu Chiru a ajuns la Spitalul Municipal cu tensiunea 6 şi a fost salvat datorită medicilor de la Târgovişte, care l-au operat de urgenţă. Medicul legist a stabilit că viaţa i-a fost pusă în pericol şi Cătălin Miliţeanu a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor. Ceilalţi sunt şi ei anchetaţi, atât pentru vătămare corporală gravă, cât şi pentru ultraj contra bunelor moravuri, urmând a fi propusă soluţie prin Parchet, scrie Cronica Găeştiului.