mie. dec. 25th, 2024

www.mariusbuga.ro_images_rutieristiPoliţia rutieră recomandă:

ALEGE VIAŢA ! RESPECTAŢI REGIMUL LEGAL DE VITEZĂ!

În perioada 10-16 august a.c., poliţiştii rutieri au acţionat, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R., pentru depistarea şi sancţionarea abaterilor rutiere, în special a celor privind nerespectarea regimului legal de viteză.

În cadrul acţiunii, au fost folosite toate echipamentele de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, din dotare, amplasate în sistem cascadă, pentru depistarea în trafic a conducătorilor de autovehicule care nu respectă regimul legal de viteză şi sancţionarea promptă a acestora.

Acţiunea a făcut parte din calendarul de activităţi al poliţiilor rutiere europene TISPOL pentru anul 2015, în baza căruia se desfăşoară campania preventivă „SPEED”, pe teritoriul tuturor celor 27 de state membre.

Astfel, poliţiştii au aplicat 1224 de sancţiuni contravenţionale, din care 846 pentru nerespectarea vitezei regulamentare şi au reţinut 10 permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule.

La activităţi, poliţiştii rutieri au fost sprijiniţi şi de colegii de la ordine publică.