TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ADMINISTRATIV

Pas spre dezvoltare! Malu cu Flori are centru de informare turistică!

centrumfPreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a participat, alături de primarul comunei Malu cu Flori, Toma Procopie, vicepreşedintele loan Marinescu, administratorul public al județului, Alexandru Oprea și parlamentarii Leonardo Badea, Valentin Calcan, lonuţ Săvoiu, Radu Popa și Zisu Stanciu la evenimentul de inaugurare a Centrului de informare turistică pentru promovarea obiectivelor turistice din comunele Malu cu Flori, Cândeşti şi Boţeşti.

Proiectul este finanțat prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), iar  valoarea totală a obiectivului este de 875.000 lei.

Adrian Ţuţuianu: ”Inaugurăm astăzi un obiectiv care este important nu neapărat pentru ziua de azi, ci pentru ziua de mâine, un centru de informare turistică realizat pe fonduri europene, pe un comtract încheiat in anul 2011, cu o valoare totală de 210.000 euro (875.000 lei), din care cota neeligibilă din partea Primăriei este de 175.000 lei. Este bine că avem un centru de informare turistică, sunt convins că, în următorii ani, zona Valea Dâmboviţei va fi una de dezvoltare turistică importantă, de agroturism, în mod special. (…) Felicit primarul, felicit Consiliul Local, vă felicit pe toţi cei care aţi contribuit la realizarea acestor proiecte şi vă mulţumesc tuturor colegilor mei care aţi ţinut să mă însoţiţi astăzi. Să fie într-un ceas bun!”

sursa – CJ Dâmboviţa

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.