TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Social

Găeşti – Problema maidanezilor, prioritatea primarului!

”Incă de când am preluat funcţia de primar, am acordat o atenţie sporită problemei câinilor maidanezi – una din problemele prioritare care s-a evidenţiat în dorinţele cetăţenilor oraşului Găeşti.

Neexistând la acea dată o bază legală, am iniţiat acţiuni de prindere şi sterilizare a câinilor maidanezi.

Urmare apariţiei Legii, am transformat contractul care îl aveam cu firma care prindea şi steriliza câinii într-un contract care să respecte procedurile legale privind eutanasierea câinilor care nu sunt revendicaţi sau adoptaţi.

Timp de peste 20 de ani, nicio altă măsură nu a rezolvat cu nimic această problemă, ba din contră, numărul câinilor s-a înmulţit îngrozitor, ca şi numărul atacurilor provocate de aceştia.

Legea adoptată pe 10 septembrie 2013 permite eutanasierea câinilor care nu sunt revendicaţi sau adoptaţi în 14 zile lucrătoare, lege venită cu o întârziere nepermisă şi care ar fi putut preveni atâtea traume şi tragedii.

În plus, dacă ar fi fost aplicată mai demult, s-ar fi evitat eutanasierea multor câini născuţi între timp.

Este o lege care se aplică de foarte mult timp în toate ţările civilizate faţă de care ne comparam.

Numai că în urma unei hotărâri a consiliului local, domnii consilieri au solicitat o altă licitaţie.

Astfel, hotărârea a blocat strângerea câinilor fără stăpân.

Tot ce pot eu să sper este ca în luna martie să demarăm acţiunea începută.”

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.