TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ADMINISTRATIV Politic

Zilele Cetății – Ședința festivă a Consiliului Local Târgoviște! 

Zilele Cetății!

Ședința festivă a Consiliului Local Târgoviște!

”Mi-a amintit un prieten mai deveme că, anul trecut, închideam „Zilele Cetății” cu această ședință festivă, ca o încununare a sărbătorii. Anul acesta, DESCHIDEM sărbătoarea orașului cu Sfânta Liturghie și tradiționala ședință festivă și puteți să considerați aceasta o INVITAȚIE pentru ceea ce v-am pregătit.Dragi prieteni târgovișteni de oriunde vă aflați, sigur că această invitație este una oficială, rostită de aici, de un reprezentant al comunității. Dar ea este și împărtășirea bucuriei de a fi prezenți cu toții la evenimente care ne reprezintă, care ne fac să zâmbim, să ne bucurăm deopotrivă, copii și părinți și bunici, amintindu-ne că orașul nostru este CASA noastră.

Știu că repet fraza asta foarte des și în toate mesajele publice, dar va asigur că nu mă opresc. Chiar dacă acum îl vedeți pe primarul de municipiu, omul îmbrăcat în haina oficială, eu n-am putut niciodată să vorbesc despre Târgoviște altfel decât sentimental și încărcat de subiectivitatea celui care traduce acest oraș prin „ACASĂ”. Eu sunt un târgoviștean simplu pentru care acest oraș înseamnă totul: viață, familie, prieteni! Târgoviște este, într-un fel, intersecția fericită a destinului meu. Aici m-am născut, aici trăiesc, aici muncesc și aici vreau să-mi cresc familia. Aici sunt prietenii mei, aici am amintirile celor mai frumoși ani din viață și aici vreau să îmbătrânesc. Iar cuvintele mele pot fi dublate, triplate, înmiite de toți aceia care, ca și mine, iubesc acest oraș fantastic.

Poate tocmai datorită acestui atașament, îmi iau foarte în serios (unii ar spune că prea în serios) postura de primar învestit cu încrederea concitadinilor săi. Am înțeles funcția ca pe o uriașă predare de responsabilitate și am asumat-o ca atare, promițându-mi, în primul rând mie însumi, că voi face tot ce ține de puterile mele pentru ca Târgoviștea să-și respecte cartea de vizită.

Ce s-a întâmplat în ultimii ani confirmă efortul și seriozitatea cu care am tratat lucrurile. Am dat o față nouă orașului, am reușit să-i dăm energie, culoare, să-l transformăm într-un centru urban modern, adaptat ritmului de dezvoltare al vremii. Se vorbește despre orașul nostru, se vorbește de bine și asta ne face mândri. Căci, de fapt, se vorbește despre noi, ca și comunitate.

Vă mulțumesc din suflet tuturor celor care faceți parte din acest efort. Vă respect și vă prețuiesc mai mult decât o pot spune în cuvinte. Sărbătoarea orașului este sărbătoarea voastră! Bucurați-vă de ea!

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.