“Poluarea aerului și Sănătatea
Seminar privind efectele poluării asupra sănătății
La nivel global, poluarea aerului este a patra cauză pentru mortalitate, fiind responsabilă pentru 7 milioane de decese în fiecare an, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.13% dintre cazurile de astm bronșic la copil se datorează poluanților din gazele de eșapament și 2 milioane de copii din lume vor dezvolta astm din cauza poluăriiO creștere cu doar 10 unități în poluarea aerului crește riscul de cancer cu 16-26%Un bucureștean pierde în medie aproape 2 ani din viață din cauză că limitele de poluare stabilite de Organizația Mondială a Sănătății nu sunt respectate. Bucureștiul este orașul european cel mai afectat de costurile sociale cauzate de poluarea aerului, după Londra, respectiv 3.004 euro/an/cap de locuitor
La inițiativa mea și a colegei Oana Cambera, împreună cu Asociația Ecopolis, Comisiile pentru Mediu și Sănătate din Senat au organizat un eveniment comun pentru a dezbate efectele poluării aerului asupra sănătății. 6 medici specialiști, coordonați de doctorul Radu Țincu au prezentat modurile în care poluarea afectează copiii și persoanele vulnerabile, implicațiile poluării în apariția cancerului, efectele asupra bolilor pulmonare, ale pielii, precum și corelațiile între patologia cardiovasculară și diferiți poluanți.
Doctorul Radu Țincu a vorbit despre implicațiile poluării asupra apariției cancerului și a subliniat că: “Sigur că sursele poluării le știm, dioxizii de sulf, oxizii de azot, monoxidul de carbon, care întârzie dezvoltarea creierului, compușii organici volatili, care favorizează carcinogeneza, iar particulele PM stimulează inflamația căilor pulmonare, care în timp poate duce la apariția cancerului. De asemenea, aveam ozonul, care crește riscul de dezvoltare a cancerului…Este absolut necesară o rețea funcțională de monitorizare a calității aerului, astfel încât să știm când să deschidem ferestrele și când nu, rețea accesibilă cetățenilor, ca ei să aibă un control direct asupra calității aerului și asupra riscurilor la care se expun.”
La cea de-a doua parte a discuțiilor, cu tema politicilor de mediu și sănătate, au participat Maria Neira, directoarea Departamentului de Sănătate Publică, Mediu și Determinanți Sociali ai Sănătății de la World Health Organization (WHO) și François Wakenhut, Șefului Departamentului pentru Aer Curat din cadrul Direcției de Mediu din cadrul Comisiei Europene.Maria Neira a vorbit despre faptul că poluarea aerului este una dintre principalele provocări pentru sănătatea publică și despre importanța monitorizării permanente și identificarea soluțiilor punctuale și imediate. Acest aspect ar trebui să fie o prioritate pentru COP27. François Wakenhut a susținut că estul este mai afectat de poluare decât restul Europei, iar România nu își îndeplinește țintele europene, în continuare, având o serie de proceduri de infringement deschise cu Comisia Europeană.
Anca Dragu, președinta comisiei pentru Drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi din Senatul României a făcut o trecere în revistă a articolelor constituționale cadru privind dreptul la un mediu sănătos și dreptul la ocrotirea sănătății. Ioan Chirilă, expert la Institutul Național de Sănătate Publică a prezentat studiile naționale cu privire la efectele poluării asupra sănătății.Ne dorim să facem pași rapizi și să reducem aceste cifre, iar în acest scop am inițiat acest seminar, pentru a ne influența și inspira reciproc și a crea o masă critică de experți care să lucreze pentru politici publice coerente și eficiente, pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor români.„Necesitatea unui astfel de seminar a devenit din ce în ce mai evidentă după ce mai multe studii au arătat clar că ceea ce respirăm ne afectează, mai devreme sau mai târziu, sănătatea și chiar viața, cu costuri financiare și sociale mari. Este nevoie de mult mai multe mecanisme pentru a determina cauzele poluării, pentru a avea date și adopta măsuri care în final să aibă un impact pozitiv asupra sănătății noastre”, a declarat Oana Cambera, deputat USR.
Câteva dintre concluziile întâlnirii: Dacă ar fi aplicate noile recomandări OMS în ceea ce privește nivelul poluanților atmosferici, 90% dintre orașele din România ar înregistra depășiri periculoase pentru sănătatea umană – potrivit Institutului Național de Statistică. Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului este insuficientă, nu are acoperire la nivel național și nu oferă informații concrete locuitorilor, în timp real. Este necesară realizarea unei platforme unice, care să includă și senzorii independenți, iar informația să fie ușor de înțeles și utilizat. Nu avem programe de măsurare a calității aerului din interior și nici campanii de informare corectă pentru cetățeni cu privire la riscurile la care se expun când respiră aer poluat. Toți medicii au susținut că populația vulnerabilă, în special persoane cu venituri mici, care locuiesc la periferia marilor orașe, sunt mai expuse poluării atmosferice și au o sănătate mai precară din acest motiv. Avem nevoie de politici publice integrate, care să reducă poluarea aerului și să combată efectele asupra sănătății umane, în special pentru grupurile vulnerabile”, a precizat Dragoş Popescu, senator de Dâmboviţa.