❚ Întâlnirea de ieri de dimineaţă, dintre Gică Popescu şi conducerea Consiliului Judeţean Dâmboviţa, se pare că a fost de bun augur, existând semnale de continuitate ❚ Şefii Chindiei au stabilit o conferinţă de presă pentru vineri după-amiază, în care vor transmite informaţii complete despre viitorul echipei ❚ „Niciodată nu s-a pus problema ca Ghiorghi Zotic să vină preşedinte la Chindia”, s-a exprimat vicepreşedintele Sorin Lungu, bucuros că Gică Popescu va continua ca preşedinte de onoare ❚ Chiar dacă ar fi vrut să revină la Târgovişte, Zotic se pare că nu s-a bucurat de susţinerea dorită din partea USL, mulţi dintre greii locali ai alianţei neputându-i ierta apropierea de PDL şi de Florin Popescu ❚ „Au existat discuţii cu domnul Gică Popescu, pe care le vom finaliza vineri”, a fost extrem de sumar în declaraţii vicepreşedintele CJD, Leonardo Badea ❚ Mâine vom cunoaşte cine va achita restanţele financiare către jucători, furnizori şi federaţie, cine va asigura bugetul pentru noul sezon, cine va fi preşedinte executiv şi chiar antrenor sau şef de centru, existând indicii că Flavius Stoican şi Ţâcă Zamfir e posibil să dispară de la Chindia
Telenovela cu privire la desfiinţarea Chindiei pare să fi ajuns la sfârşit. După o lungă perioadă de incertitudini, proiectul fotbalistic are toate şansele să continue lângă Turn, cu Gică Popescu în postura preşedintelui de onoare. Întâlnirea de ieri dimineaţă, dintre fostul internaţional şi conducerea Consiliului Judeţean Dâmboviţa se pare că a fost de bun augur, existând semnale de continuitate. Şefii Chindiei au stabilit o conferinţă de presă pentru vineri după-amiază, în care vor transmite informaţii complete despre viitorul echipei.
„Prea multe lucruri nu pot să vă transmit cu privire la discuţia de miercuri de dimineaţă. Pot spune că situţia s-a îmbunătăţit foarte mult şi că lucrurile au intrat pe un făgaş normal. Gică Popescu va rămâne preşedinte de onoare, alături de domnii Adrian Ţuţuianu şi Leonardo Badea. Nu s-a stabilit încă cine va fi preşedintele clubului, dar în scurt timp se va rezolva şi această chestiune. Niciodată nu s-a pus problema ca Ghiorghi Zotic să vină preşedinte la Chindia. Pe această temă nici nu prea s-a vorbit în timpul discuţiei, ipoteză vehiculată mai mult în presă. Bugetul echipei pentru noul sezon este în mare parte stabilit, dar nu pot să vi-l spun în momentul de faţă. Cel mai important este faptul că proiectul Chindia va continua”, a sunat declaraţia vicepreşedintelui Sorin Lungu, pentru „Jurnal de Dâmboviţa”.
Gică Popescu şi Sorin Lungu au poposit apoi preţ de câteva minute la stadion, pentru a le transmite angajaţilor că lucrurile au apucat pe drumul cel bun şi că proiectul va continua în aceeaşi formulă.
Lucrurile trebuie să se miște foarte repede
La fel de sumar în declaraţii a fost şi vicepreşedintele CJD, Leonardo Badea, care promite mai multe informaţii pentru ziua de mâine. „Au existat discuţii cu domnul Gică Popescu, pe care le vom finaliza vineri”. Abia atunci vom cunoaşte cine va achita restanţele financiare către jucători, furnizori şi federaţie, cine va asigura bugetul pentru noul sezon, cine va fi preşedinte executiv şi chiar antrenor sau şef de centru, existând indicii că Flavius Stoican şi Ţâcă Zamfir e posibil să dispară de la Chindia.
Cert este că în contul clubului trebuie să intre rapid o sumă de bani frumuşică, numai datoriile către angajaţi ajungând spre 5 miliarde lei vechi, reprezentând salariile neplătite pe aproape trei luni. Cum meciurile oficiale bat la uşă, marţi fiind programat unul în Cupa României, la Conpet Ploieşti, iar sâmbăta viitoare debutul în campionat, cu CF Brăila, lucrurile ar trebui să se mişte foarte repede. Până acolo, Chindia va mai juca un ultim meci de pregătire, sâmbătă, cu FC Argeş.
Zotic pare marele perdant
Marele perdant pare să fie Ghiorghi Zotic, finanţatorul lui FCM Târgovişte, care era pregătit să preia Chindia, în condiţiile în care s-ar fi retras Gică Popescu. Nici acum nu e imposibilă această variantă, cu toate că Zotic s-a mai dezumflat puţin, după ce a aflat că nu poate prelua Chindia decât dacă va renunţa la FCM, lucru greu de crezut.
„Zotic ar fi vrut să ia clubul, dar s-a speriat în momentul în care a văzut ce datorii are la jucători, la furnizori şi chiar la federaţie. Fără sprijinul autorităţilor locale, nu-şi poate permite să acopere găurile de la echipă şi nici să susţină bugetul pentru Liga a II-a. E clar că nu putea veni decât dacă ar fi plecat Gică Popescu, nu este loc pentru amândoi la Chindia”, ne-au transmis sursele noastre de la Şotânga, patronul evitând dialogul cu noi.
Chiar dacă ar fi vrut să revină la Târgovişte, Zotic se pare că nu s-a bucurat de susţinerea dorită din partea USL, mulţi dintre greii locali ai alianţei neputându-i ierta apropierea de PDL şi de Florin Popescu.
„Zotic a fost preşedinte la PC, a făcut jocurile PDL, ginerele e la PPDD, iar acum vrea să se apropie din nou de PSD. A picat mereu în picioare, însă de data aceasta întinde coarda cam mult”, ne-a transmis un personaj important din USL.
Cu Gică Popescu ori cu Ghirghi Zotic, cu amândoi sau fără ei, important este ca echipa să îşi continue activitatea la nivelul Ligii a II-a, mai ales că se anunţă un campionat relaxat, cu puţine echipe şi cu adversari slăbiţi în comparaţie cu sezoanele trecute.
Ionuț Parghel | ionut.parghel@jurnaldedambovita.ro || Costin Mihai | costin.mihai@artpress.ro