26 aprilie 2024

Târgovişte – Slujba de sfințire a Agheasmei celei Mari

bobo_4JPGÎn ziua de 6 ianuarie 2018, cu ocazia sărbătorii Botezului Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala eparhială din Târgoviște. După aceea, Înaltul Ierarh va săvârși slujba de sfințire a Agheasmei celei Mari, pe platoul din fața sfântului locaș.

Cunoscută și sub numele de Epifania sau Dumnezeiasca Arătare, Botezul Domnului încheie sărbătorile legate de Nașterea Domnului, manifestă începutul activității misionare publice a Mântuitorului Hristos și prezența lui Dumnezeu în creația Sa, prin Duhul Sfânt.

Invităm credincioșii să participe la această mare sărbătoare creștină, începând cu ora 8,30.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial