Imagini şocante, surprinse la Pucioasa! O şoferiţă începătoare a accelerat înaintea trenului | TargovisteNEWS

Imagini şocante, surprinse la Pucioasa! O şoferiţă începătoare a accelerat înaintea trenului

map4Impact violent pe calea ferată în județul Dâmbovița, după ce o șoferiță începătoare nu a oprit mașina, deși se apropia o locomotivă.

Mecanicul susține că a încercat să o avertizeze pe tânără, dar în zadar. Autoturismul a fost izbit în plin.

Pmap7asagerul aflat în dreapta femeii a fost rănit și transportat la spital. Scena a fost surprinsă de camerele de supraveghere ale unei societăți.

map2Accidentul a avut loc la ieşire din oraşul Pucioasa către Drumul Naţional 71, care leagă Târgovişte de Sinaia. În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum maşina de teren se apropie de calea ferată, iar şoferiţa nu opreşte la timp şi iese în calea locomotivei.

Mecanicul de pe locomotivă povesteşte că a claxonat încontinuu, însă şoferiţa începătoare a crezut că va avea timp şi a încercat să traverseze calea ferată. În acel moment a avut loc impactul violent.

map6Mecanicul trenului: “M-am trezit cu el în pasaj, aici. Eu am venit de la Pucioasa către Fieni, am dat claxoane, se oprise prima dată, apoi a continuat traseul.”

map1În urma impactului violent, cele două persoane din autoturism au scăpat cu viaţa. Martorii, speriaţi, au sunat imediat la 112 şi au cerut ajutor. Tânără aflată la volan, în vârstă de 24 de ani, a coborât singura din maşină şi s-a ales doar cu câteva zgârieturi. Pasagerul din dreapta însă, de 31 de ani, a fost rănit şi transportat cu ambulanţa la spital. Medicii spun că este în afara oricărui pericol.

map7Localnic: “Se întâmplă minuni multe şi din cauza şoferilor şi a celor cu locomotivele, nu sună şi nu sunt atenţi.”

Localnică: “Aici ar trebui să fie o barieră pusă, în primul rând, ori să pună nişte becuri d-alea care luminează, cum sunt în alte părţi, ca să se asigure lumea.”

5D8B6536-ED77-4FDB-9DDB-1B98588D77D2Şoferiţa este cercetată acum penal pentru vătămare corporală din culpă.

map5