Festivalul – concurs Naţional „Laura Stoica”, între 7 – 8 octombrie, la Târgovişte | TargovisteNEWS

Festivalul – concurs Naţional „Laura Stoica”, între 7 – 8 octombrie, la Târgovişte

fest-lauraComunicat de presă

Aşa cum a obişnuit deja publicul, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa promovează valorile autentice şi încearcă să menţină vie amintirea unor personalităţi care au scris istorie în domeniul artistic. Este şi cazul iubitei interprete de muzică uşoară, Laura Stoica, personalitate multivalentă, a cărei voce s-a remarcat atât pe scenele din ţară cât şi din străinătate.

Astfel, în perioada 7-8 octombrie 2017, la Târgovişte, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, împreună cu Fundaţia Laura Stoica” organizează prima ediţie a Festivalului – concurs Naţional „Laura Stoica”.

Sperăm ca această ediţie să fie începutul unui eveniment care să devină tradiţie, reuşind în acest fel să înlesnim accesul tinerilor solişti la scena muzicii uşoare româneşti.

Concursul propriu-zis va avea loc pe data de 7 octombrie 2017, în Amfiteatrul Liceului de Arte „Bălaşa Doamna”, începând cu ora 18.00. Seara se va încheia cu un recital susţinut de Zoia Alecu.

Festivitatea de premiere va avea loc pe data de 8 octombrie 2017, ora 18.00, la Teatrul „Tony Bulandra”. Va fi apoi rândul Luminiţei Anghel şi al trupei Krypton să ofere clipe memorabile celor prezenţi la eveniment, aducând astfel tribut celei care a fost Laura Stoica.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Compartimentul Comunicare

al Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa

 

Life-Style

Oaspeții de la Răvăşitul oilor, ademeniți cu pastramă de oaie, mămăligă și brânză de burduf!

Odată cu venirea toamnei, bacii coboară turmele din munți și aduc cu ei produse delicioase. La Runcu a devenit deja o tradiție ca la mijlocul lunii septembrie, pe dealul de la marginea localității, să fie păstrat obiceiul numit “răvășitul oilor”. Și cum ciobanii pun pe tarabe bulz, pastramă ori urdă, turiștii se grăbesc să guste [...]