26 aprilie 2024
Donația extrem de importantă pe care doi tineri au făcut-o spitalului din Găești

Donația extrem de importantă pe care doi tineri au făcut-o spitalului din Găești

donag4Doi tineri din Dâmbovița care au pus pe picioare o afacere s-au întors pe meleagurile natale pentru a face un bine.

Au donat spitalului din orașul în care s-au născut 25.000 de euro, bani cu care a fost cumpărat un aparat de prelucrare a analizelor, atât de necesar bolnavilor. Doctorii spun că fără ajutor nu ar fi reușit să facă acest lucru.

donag6Oana şi Cosmin locuiesc în Capitală, însă ambii s-au născut şi au crescut în Găești. Se întorc de fiecare dată cu drag acasă şi nu au rămas nepăsători când au aflat că, în spitalul din oraşul lor, singurul aparat de prelucrare a analizelor este reparat de cel puţin două ori pe lună. donag1Aşa că au donat 25.000 de euro pentru a fi cumpărat unul nou.

donag3Oana Voevodschi: “Ne dorim foarte mult să ajutăm şi alţi oameni care au nevoie. Cu această ocazie speram să vină oamenii cu mai multă încredere la spitalul din oraşul nostru.”

În acel spital a lucrat bunicul lui Cosmin, iar tânărul spune ca bucuria nu se măsoară în bani.

Cosmin Voevodschi: “A fost medic ORL-ist la spitalul acesta. Ştiu că a fost foarte apreciat. Sper să avem iarăşi aceeaşi încredere în spital, să facem lucururi bune, să reuşim cu ajutorul acestui aparat să schimbăm vieţi.”

donagDonaţia a venit ca o gură de oxigen pentru medici.

Laura Stan, şef Laborator la Spitalul orăşenesc Găeşti: “Aparatul pe care îl aveam are o vechime de 13 ani, precizia analizelor nu era cea dorită. E un aparat pe care ni-l doream, era în planul de achiziţionare, dar nu se găseau bani.”

donag2Cristina Seltea, managerul Spitalului orăşenesc Găeşti: “Face peste 300 de analize pe oră, ajută la disgnosticarea unor afecţiuni cardiace. Mai putem pune diagnosticul de hepatită, ciroză, diabet, pancreatită, afecţiuni renale.”

donag5Spitalul Găești deserveşte aproape 80.000 de locuitori din sudul judeţului Dâmboviţa.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial