26 aprilie 2024

Bilanţ negru pe şoselele din Dâmboviţa – 6 oameni au murit, iar 61 au fost grav răniţi

accc8COMUNICAT DE PRESĂ

Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița vă informează:

În perioada ianuarie-august a.c., pe raza județului Dâmbovița, au fost înregistrate 76 de accidente de circulație grave, cu 6 mai puține comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Accidentele rutiere grave s-au soldat cu decesul a 6 persoane (cu 6 mai multe comparativ cu primele 8 luni ale anului 2017), rănirea gravă a 61 de persoane (-17 comparativ cu aceeași perioadă a anului 2017) și cu vătămarea corporală ușoară a altor 24 de persoane (-11).

De asemenea, s-au produs 378 de accidente de circulație ușoare (+21), în urma cărora 475 de persoane (+8) au suferit leziuni ușoare.

Principalele patru cauze generatoare de accidente rutiere grave sunt neacordarea priorității de trecere vehiculelor și pietonilor (15 accidente rutiere grave, soldate cu 7 persoane decedate, 8 răniți grav și 3 persoane rănite ușor), indisciplina pietonală (14 accidente rutiere grave, soldate cu 5 persoane decedate și rănirea gravă a altor 9), viteza și abaterile comise de bicicliști.

Pe fondul vitezei, pe drumurile din județ, s-au produs 12 evenimente rutiere grave care au avut drept consecință decesul a 4 persoane, rănirea gravă a altor 9 și vătămarea corporală ușoară a 11 persoane.

Abaterile comise de bicicliști au generat 8 evenimente rutiere grave, soldate cu decesul a 2 persoane și rănirea gravă a altor 6.

Din totalul celor 76 de accidente rutiere grave, 64.47% s-au produs ca urmare a nerespectării celor 4 reguli mai susmenționate.

Raportat la locul de producere, pe drumurile naționale ce tranzitează județul s-au înregistrat 150 de accidente rutiere, dintre care 31 grave, cele mai multe fiind pe DN71, pe tronsonul Bâldana-Târgoviște (29).

Pe drumurile județene au fost înregistrate 101 evenimente rutiere, iar pe cele comunale, 34.

Pe străzile din mediul urban s-au produs 107 accidente de circulație, iar pe cele din rural, 58.

Din punctul de vedere al zilelor din săptămână, cele mai multe accidente rutiere se produc vinerea (80-17.62%) și lunea (68).

În zilele de joi s-au înregistrat câte 66 de astfel de evenimente, iar duminica, 62.

Analizând intervalul orar, între 19.00-20.00 se înregistrează 36 de accidente de circulație, între 16.00 și 17.00-35, iar între 17.00 și 18.00-30.

Astfel, se poate observa că, în intervalul orar 16.00-20.00, s-a înregistrat cel mai mare număr de accidente de circulație, 136, respectiv 27.97% din total.

Cele mai predispuse persoane a fi implicate în evenimente rutiere sunt cele cu vârste cuprinse între 46 și 60 de ani.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial