26 aprilie 2024
Arhiepiscopia Târgoviştei: “Cântărești riscurile consumului de alcool?”

Arhiepiscopia Târgoviştei: “Cântărești riscurile consumului de alcool?”

Arhiepiscopia Târgoviştei partener în cadrul unui proiect de combatere al consumului de alcool

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pãrinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, Arhiepiscopia Târgoviștei a început derularea, până pe 18 mai a.c., prin intermediul Centrului Social Creștin, în parteneriat cu Centrul Antidrog Dâmbovița, Direcţia de Asistenţă Socială Târgovişte şi Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa, un proiect de prevenire a consumului de alcool, intitulat “Cântărești riscurile consumului de alcool?”.

Proiectul constă în popularizarea efectelor negative, pe care abuzul de alcool îl poate avea asupra omului, din punct de vedere fizic, psihic, relational, vocaţional și spiritual.

În cadrul acestui proiect, care cuprinde, atât activităţi specifice de prevenire secundară a efectelor consumului de alcool, cât și acțiuni de informare a populaţiei cu privire la serviciile integrate oferite consumatorilor de alcool, de către CPECA Dâmboviţa şi Centrul Social Creştin al Arhiepiscopiei Târgoviştei, cu sprijinul financiar al Centrului nostru Eparhial a fost tipărit un pliant cu informaţii asupra riscurilor consumului de alcool, în 1.500 exemplare, pe care voluntari ai Centrului Antidrog şi voluntari ai Centrului Social Creştin l-au distribuit tinerilor din municipiul Târgoviște.

Proiectul va continua și în perioada următoare, inclusiv prin intermediul parohiilor din Eparhia noastră, unde se vor disemina informaţii cu specific anti-drog şi anti-alcool.

Menționăm că Arhiepiscopia Târgoviștei derulează mai multe proiecte specifice pe prevenire, în colaborare cu Centrul Antidrog Dâmbovița, ori cu alte instituții, precum Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița, pe tema prevenirii violenței, Crucea Roşie Dâmboviţa etc.

Acestea se înscriu în strategia social-filantropică a Eparhiei noastre de răspândire a valorilor evanghelice și de eradicare a comportamentelor negative, cu mare impact social.

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial