27 aprilie 2024
Aninoasa – Concert simfonic, “bătălie” cu culori, expoziție florală şi noapte de poezie şi muzică

Aninoasa – Concert simfonic, “bătălie” cu culori, expoziție florală şi noapte de poezie şi muzică

culori  Concert simfonic, “bătălie” cu culori, expoziție florală şi noapte de poezie şi muzică…Toate acestea s-au întâmplat la cea de-a XIV-a ediție a “Zilelor Culturii în Aninoasa”. Centrul Cultural din localitate a fost “invadat” de flori frumoase şi a mirosit a toamnă la concertul Orchestrei Simfonice “Muntenia”, dirijată de Daniel Jinga.

De la frumusețea şi prospețimea sopranei Diana Alexe, trecând prin forța şi sensibilitatea tenorului Liviu Indricău şi ajungând la maturitatea deplină şi măiestria maestrului Florin Georgescu, concertul a dat dimensiune de sărbătoare serii în care s-a desfăşurat. Instrumentiştii au dăruit, la rândul lor, sunete minunate şi noblețe sufletească.

Spectatorii s-au lăsat purtați prin universul fascinant al muzicii şi, la final, nu se mai dădeau duşi din sala cea elegantă.

“Bucuriile pentru Copii” au fost numeroase şi spectaculoase. Componenții Trupei “Junior Super-Show” i-au adus pe Rățoiul Donald, Mickey şi Minnie, Hello Kity, Minion şi Albinuța Uța.

Copiii au fost pictați pe față şi s-au jucat în trambuline, au cântat şi au dansat. Dansatorii ansamblului “Vestitorii Aninoasei” au oferit un consistent recital.

La final s-a desfăşurat mult-aşteptata “Bătălie cu culori”, care s-a bucurat de un succes răsunător. Pentru prima dată în județul Dâmbovița, culorile au pus stăpânire pe copii, părinți şi bunici şi au instituit starea de Minunat.
“Noaptea de Poezie de la Mănăstirea Viforâta” a avut claritate şi echilibru.
   “Vom duce mai departe această cale a Culturii la Aninoasa. Şi vom pleda pentru eleganță şi stil, înnobilând fiecare ediție cu valoare”, a declarat Constantin Maricescu, primarul comunei Aninoasa.
fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial