TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Politic

Veşti proaste! Judeţul Dâmboviţa, ZERO LEI pentru drumurile naţionale!

www.mariusbuga.ro_images_drumt„Avem veşti proaste în ceea ce priveşte judeţul Dâmboviţa pe zona Drumurilor Naţionale.

Nici Drumul Naţional 7 Bâldana – Titu, nici Drumul Naţional 71 Bâldana – Târgovişte – Pucioasa, unde am făcut eforturi majore pentru a debloca lucrurile, nu au prevăzută vreo finanţare în anul viitor.

Ca urmare, un lucru pe care îl vom face va fi acela de a aduce, prin amendamente, bani pe aceste sectoare de drumuri.

Sper ca toţi parlamentarii din Dâmboviţa să fie solidari într-un demers care ne priveşte pe toţi.

Asta arată cam ce se întâmplă pe anumite zone ale bugetului. Vă precizez că nicio centură dintre cele care sunt începute la nivel naţional nu are alocare financiară în exerciţiul financiar din anul 2016.

În acest context, voi trimite tuturor parlamentarilor de Dâmboviţa dosarul cu toate investiţiile pentru care există interes din partea noastră, cu precizarea că am prins în acest dosar investiţiile care privesc sectorul de sănătate, universitate şi învăţământ preuniversitar, investiţii pe OG 28, investiţii pe Drumurile Naţionale, investiţii prin Ministerul Culturii, prin Ministerul Economiei şi investiţii prin Compania Naţională de Investiţii, Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale”, a declarat preşedintele CJ Dâmboviţa.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.