30 aprilie 2024

Vânătăi au fost, dar fără mascaţi!

PUNCT DE VEDERE AL I. P. J. DÂMBOVIŢA – ca urmare a articolului „Revelion cu vânătăi! Patru tineri au băgat groaza în mai mulţi petrecăreţi din Pucioasa!” publicat în ziarul dumneavoastră la data de 02 ianuarie 2010 Ca urmare a unui articol publicat în ziarul dumneavoastră în data de 02.01.2010, la finalul căruia faceţi următoarea afirmaţie „Ce omit poliţiştii să spună însă este faptul că bătăuşii le-au aplicat victimelor o mamă de bătaie chiar de faţă cu mascaţii, la Spitalul Judeţean din Târgovişte, acolo unde mai mulţi răniţi au fost duşi să primească îngrijiri medicale. Au primit şi îngrijiri şi pumni…”, vă comunicăm faptul că a fost demarată o anchetă de către un colectiv de ofiţeri din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că nu au avut loc acte de violenţă în prezenţa poliţiştilor, în incinta Spitalului Judeţean Târgovişte intervenind grupa de intervenţie a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa. După extinderea cercetărilor, s-a stabilit că, pe perioada cât lucrătorii I.J.J. Dâmboviţa au intervenit în curtea interioară a spitalului pentru asigurarea zonei, nu s-a folosit forţa, mijloacele şi armamentul din dotare, iar persoanele în cauză nu au fost agresate fizic sau verbal. De asemenea, s-a procedat şi la vizionarea imaginilor surprinse de camera video amplasată în incinta camerei de gardă a spitalului, stabilindu-se faptul că nu a fost surprinsă nicio altercaţie între mai multe persoane. În concluzie, afirmaţiile referitoare la faptul că ar fi avut loc un conflict între mai multe persoane chiar de faţă cu „mascaţii” în incinta Spitalului Judeţean, sunt total nefondate şi nu au nici un suport real. Biroul de Presă

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial