19 aprilie 2024

USL Dâmboviţa, lăsată cu buza umflată! Prefectul a atacat organizarea referendumului

Comunicat de presă Consilierii juridici ai Instituției Prefectului Dâmbovița au apreciat că Hotărârea Consiliului Județean nr. 153/05.07.2011 privind ”organizarea și desfășurarea referendumului local în vederea consultării cetățenilor din județul Dâmbovița privind desființarea județului” este nelegală, solicitând instanței de contencios administrativ anularea acesteia. Prin actul administrativ menționat, s-a stabilit ca în data de 18 septembrie 2011, în Dâmbovița să fie organizat un referendum, urmând ca cetățenii să fie consultați cu privire la desființarea județului. De asemenea, s-a aprobat programul calendaristic și s-a însărcinat Direcția Economică a Consiliului Județean să identifice sursele de finanțare ale acestei acțiuni. Hotărârea este motivată în primul rând pe prevederile art. 22 din Legea 215/2011, potrivit căreia ”delimitarea teritorială a comunelor, orașelor, municipiilor și județelor se stabilește prin lege. Orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate efectua numai prin lege și numai prin consultarea prealabilă a cetățenilor din unitățile administrativ – teritoriale respective prin referendum, care se organizează potrivit legii”. Or, hotărârea Consiliului Județean se referă la desființarea județului, nu la modificarea limitelor teritoriale ale acestuia, ceea ce face ca prevederile legale invocate să nu corespundă situației în cauză. În plus, desființarea sau înființarea unui județ este o problemă de interes național și o acțiune care ține de organizarea teritorială a țării. Decizia juridică aparține exclusiv autorităților publice statale abilitate, nicidecum vreunei autorități locale. Juriștii Instituției Prefectului au mai considerat că Hotărârea nr. 153/05.07.2011 este nelegală și având în vedere faptul că nicio cheltuială nu poate fi angajată fără ca în buget să fie prevăzute sume cu destinația respectivă. Prin art. 4 al Hotărârii nr. 153/2011, Consiliul Județean a aprobat programul calendaristic al referendumului, fapt de asemenea apreciat ca nelegal, întrucât activitatea de supraveghere a unui astfel de scrutin revine prefectului. Actul administrativ în cauză are caracter normativ, ceea ce ar fi presupus respectarea procedurilor legale în privința transparenței decizionale, conform Legii 52/2003, respectiv mediatizarea prin anunțuri a proiectului de act normativ cu cel puțin 30 de zile înainte de supunerea spre analiză, avizare și adoptare; primirea de sugestii, propuneri sau opinii pe o perioadă de cel puțin 10 zile, organizarea de dezbateri publice etc. Până la pronunțarea instanței, Hotărârea Consiliului Județean nr. 153/2011 este suspendată de drept, primul termen de judecată fiind 29 septembrie 2011.. Biroul de Presă

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial