TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Sport

Suporterii îl vor pe „Rege” antrenor la Chindia! „Nu avem bani să-l plătim pe Hagi la valoarea lui”

Victoria reuşită de Chindia la Slatina i-a făcut pe suporterii echipei să viseze cu ochii deschişi, vorbind chiar despre o promovare în prima ligă. Mai mult, profitând de prezenţa lui Gică Popescu la Recursul Etapei, o emisiune moderată de Ovidiu Ioaniţoaia la GSPTV, aceştia i-au cerut preşedintelui de onoare al Chindiei să-l aducă antrenor pe Gheorghe Hagi.

Realist şi relaxat, doar era ziua sa de naştere, „Baciul” a oferit un răspuns elegant. „Ar fi o mândrie să-l aducem pe Gică Hagi antrenor la Chindia, dar nu avem atâţia bani încât să-l plătim la valoarea lui”. Chiar dacă în acest moment pare doar un vis, nimic nu e imposibil câtă vreme proiectul este girat de Gică Popescu, un personaj cu un potenţial de imagine extraordinar. Până la Hagi sau alţi antrenori faimoşi, Silviu Dumitrescu a trecut cu bine peste un moment de cumpănă, reuşind o victorie imensă la ALRO Slatina.

Crăciunescu, contestat dur la Slatina

Dacă prezenţa lui Gică Popescu în tribunele stadionului „1 Mai”, unul vechi, dar cu mult peste cel de la Târgovişte, a fost primită cu aplauze de publicul oltean, Ion Crăciunescu a fost, de departe, cel mai contestat om din arenă. „Ce caută Crăciunescu la meci? Chiar dacă mai este preşedinte la Chindia, nu ar fi trebuit să pună presiune pe arbitri prin venirea sa aici, doar se ştie că va fi şeful CCA. Mai este şi Berbecaru observator, de la el din Vâlcea”, au comentat gazdele încă dinaintea partidei.

Apoi, la fiecare decizie de arbitraj luată în favoarea Chindiei, spectatorii s-au întors către Crăciunescu, pe care l-au înjurat aproape non-stop. La final, micuţa galerie slătineană s-a deplasat în dreptul vestiarelor, unde a lansat câteva scandări extrem de dure la adresa fostului arbitru. „Crăciunescu CCA, nu e afacerea ta!”, „O federaţie de mafioţi, la CCA este un cuib de hoţi!”, „Crăciunescu şi Mitică, în baie la una mică!” sau „DNA! DNA!”. Chiar dacă vizibil afectat, Ion Crăciunescu a mers la galerie şi a purtat un dialog cu localnicii, reuşind să-i convingă pe unii dintre ei că nu are nici o vină dacă au existat greşeli de arbitraj.

Costin Mihai | [email protected]

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.