20 aprilie 2024
Târgovişte – Mare sărbătoare crestin ortodoxa!

Târgovişte – Mare sărbătoare crestin ortodoxa!

Sărbătorirea solemnă a Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţãrii Româneşti la Catedrala Arhiepiscopală şi Mitropolitanã din Târgovişte

Duminică, 11 august 2013, în prezenţa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, cu participarea mai multor ierarhi din ţară şi de peste hotare, vor avea loc, la Târgovişte, ceremoniile legate de sărbătorirea Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţãrii Româneşti, în faţa Catedralei Arhiepiscopale şi Mitropolitane, acolo unde se află moaştele Sfântului Ierarh, care vor cuprinde Sfânta Liturghie Arhierescă şi închinarea pelerinilor.
Valoros reper duhovnicesc, moral, social și cultural, Sfântul Ierarh Nifon este cel dintâi sfânt canonizat, la noi, la români, dar și marele înnoitor și reorganizator al Bisericii muntene, cel care a pus bazele impresionantei înfloriri a vieții bisericești de mai târziu. Figura luminoasă și blândă, exemplul moral riguros, ampla cultură duhovnicească, viața curată și pilduitoare, dar și prestigioasa sa activitate de îndrumare a poporului lui Dumnezeu, de aici, de la Târgoviște, și-au pus definitiv amprenta asupra vieții bisericești românești a timpului său, dar și peste secole.

Sărbătorirea Sf. Ier. Nifon va fi deschisă de Pelerinajul Tinerilor din Municipiul Târgovişte, care va avea loc în ajunul praznicului, în ziua de sâmbătă, 10 august. Acest moment spiritual va debuta în faţa Catedralei Mitropolitane, la ora 18.00, va cuprinde centrul istoric al vechii Cetăţi de Scaun a Ţării Româneşti şi se va finaliza, tot în faţa Catedralei, cu oficierea “Acatistului Sf. Ier. Nifon” şi închinarea la racla cu sfintele moaşte.

Invitãm pe toţi credincioşii sã participe, ca în fiecare an, în numãr cât mai mare, la acest moment important al bucuriei, speranţei şi credinţei noastre, în ziua de duminică, 11 august a.c., începând cu orele 7.00. Biroul de Presă al Arhipiscopiei Târgoviştei

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial