17 mai 2024
Scandal în stradă, la Târgovişte

Scandal în stradă, la Târgovişte

O femeie şi fiica ei au reclamat la poliţie că au fost agresate pe o stradă din municipiul Târgovişte.

Reclamanta susţine că fostul ei concubin este cel care ar fi început scandalul şi ar fi lovit-o.

Cel vizat a fost dus la audieri.

Cercetat de polițiști pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați prin plângere de către o femeie, de 32 de ani, din localitate, cu privire la faptul că, aceasta, împreună cu fiica sa, ar fi fost agresate fizic de fostul concubin.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că, în timp ce s-ar fi aflat pe strada Avram Iancu, din Târgoviște, alături de fiica sa minoră, pe fondul unor discuții în contradictoriu, ar fi fost agresate fizic de fostul concubin, un bărbat, de 31 de ani.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior, acesta a fost prezentat magistraților, fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, precizează Poliţia Dâmboviţa.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial