17 mai 2024

S-a dat alarma! Hoţii de lemne şi cei de cale ferată, duşi cu cătuşe!

ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ 88 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţiştii dâmboviţeni în urma unor acţiuni pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală Pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică şi pentru diminuarea fenomenului infracţional, 26 de poliţişti, jandarmi şi lucrători ai Poliţiei Locale Târgovişte, au acţionat în sistem integrat, asigurând vizibilitatea elementului poliţienesc în stradă. Astfel, poliţiştii aflaţi în dispozitive au verificat 50 de autovehicule fiind aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale, pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, dar şi la regimul circulaţiei rutiere, valoarea amenzilor însumând 3876 lei. • 8 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 12000 lei au fost aplicate de lucrătorii Poliţiei Oraşului Găeşti şi Secţiilor de Poliţie Valea Mare şi Moreni, în ziua de 09 august 2011, cu ocazia unor acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii transportului ilegal de material lemnos şi respectării regulilor de circulaţie. Totodată, poliţiştii au procedat la confiscarea a aprox 9 mc de material lemnos, în valoare totală de 1900 lei. • Poliţiştii rutieri au acţionat pentru prevenirea evenimentelor rutiere datorate nerespectării culorii „roşii” a semaforului. De asemenea, în ziua de 09 august a. c, între orele 08:00 – 12:00, poliţiştii rutieri au avut o prezenţă activă în stradă, acţionând pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă semnificaţia culorii ROŞII a semaforului şi care conduc vehicule cu defecţiuni la sistemul de frânare ori la mecanismul de direcţie. Astfel, 61 de conducători auto au fost sancţionaţi, valoarea sancţiunilor însumând 8164 lei. • Prinşi în flagrant în timp ce încercau să sustragă şină de cale ferată În urma activităţilor de verificare şi cercetare, poliţiştii din cadrul Serviciului Transporturi Feroviare Dâmboviţa au probat activitatea infracţională a numiţilor C.A, de 35 de ani, M. B., de 34 de ani, ambii din municipiul Târgovişte şi V. I., de 42 de ani, din comuna Tătărani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pătrundere fără drept în zona de siguranţă a căii ferate şi furt de componente de la calea ferată ( Legea 289/2005). Cei trei bărbaţi au fost depistaţi în flagrant, în cursul zilei de ieri, 9 august, în timp ce încercau să sustragă şină de cale ferată aparţinând unei linii închise circulaţiei feroviare, aflată în conservare.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial