“Partidul Social Democrat a luat act de declaraţiile inspectorului şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa, declaraţii potrivit cărora vor suporta consecinţele legii şi liderii politici şi demnitarii care au participat la proteste. Faţă de aceste aspecte, ne vedem nevoiţi să supunem atenţiei tuturor reprezentanţilor autorităţilor publice care au competenţe în domeniul asigurării ordinii pe timpul desfăşurării adunărilor publice, dispoziţiile din Constituţia României relevante în privinţa dreptului la exprimare şi la libertatea întrunirilor:
Art. 30: Libertatea de exprimare – Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
Art. 39: Libertatea întrunirilor – Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.
Art. 53: Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi – (1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii. Totodată, practica CEDO a ţinut să afirme, în mod constant, dreptul oamenilor de a se exprima şi de a se întruni în mod paşnic.
O speţă foarte relevantă în privinţa încălcării Drepturilor Omului, prin condiţionarea organizării mitingurilor de existenţă unor autorizaţii, a fost pronunţată împotriva Turciei. În cazul Oya Ataman vs Turcia, CEDO analizând necesitatea limitării exercitării libertăţii de întrunire şi asociere într-o societate democratică, a hotărât că statele trebuie să garanteze libertatea de întrunire, să se asigure că nu sunt impuse restricţii nerezonabile asupra exercitării acestora.
În acelaşi caz, CEDO arată că reglementări care cer notificări sau autorizări prealabile desfăşurării unor adunări sau demonstraţii publice nu trebuie să reprezinte un obstacol ascuns în calea exercitării libertăţii de întrunire aşa cum este reglementat de CEDO. În cazul analizat, Curtea consideră de asemenea că deşi adunarea publică nu a fost legală, nefiind întrunite condiţiile prescrise de legea naţională, totuşi această situaţie nu trebuie să ducă la încălcarea libertăţii de întrunire. Curtea consideră că, atunci când participanţii la adunări publice nu se angajează în acte de violenţă, este important ca autorităţile să arate un grad de toleranţă pentru ca dreptul la libertatea de întrunire garantat de CEDO să nu fie golit de conţinut.
Prin urmare, în cazul unui protest spontan, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a formulat principii generale în motivarea deciziilor Oya Ataman împotriva Turciei, 2006 şi Bukta împotriva Ungariei, 2007. Ca principiu general, Curtea a statuat că, pentru ca dreptul la liberă întrunire să nu fie golit de orice conţinut, autorităţile publice trebuie să arate un grad minim de toleranţă faţă de întrunirile paşnice în care demonstranţii nu se angajează în acte violente.
Prin urmare, a apreciat că statul a încălcat dreptul la liberă întrunire nearătând toleranţa necesară abordării unei demonstraţii care, deşi era ilegală, avea un caracter paşnic. Dacă în anumite circumstanţe speciale se justifică un răspuns imediat la un eveniment politic sub forma unei demonstraţii, dispunerea dispersiei pe simplul motiv al nerespectării procedurii notificării prealabile constituie o măsură disproporţionată şi o încălcare a art 11, prin urmare statului îi revine obligaţia de a garanta posibilitatea ţinerii de demonstraţii spontane. În aceste condiţii, lipsa notificării prealabile nu constituie un motiv suficient pentru a dispune dispersia sau restrângerea în orice fel a unui protest paşnic.
Facem precizarea că protestele în discuţie s-au desfăşurat în mod paşnic, aspect care nu poate fi negat de absolut nimeni, oamenii strigându-şi în mod civilizat nemulţumirile. Dincolo de aceste menţiuni, suficiente în sine pentru a înlătura orice măsură sancţionatorie care nu este legitimată de caracterul violent al adunării publice, facem menţiunea că nici legislaţia românească aplicabilă nu abordează mult diferit regimul protestelor spontane. Astfel, simpla participare la un protest, indiferent de calitate, nu este sancţionată de dispoziţiile legale aplicabile, respectiv de Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice.
În acest sens ţinem să supunem atenţiei dispoziţiile art. 26, lit. d din actul normativ menţionat, dispoziţii potrivit cărora constituie contravenţie participarea la adunări publice nedeclarate sau interzise şi urmate de refuzul părăsirii locurilor de desfăşurare a acestora, la avertizările şi somaţiile organelor de ordine făcute potrivit legii. Prin urmare, pentru putea vorbi de o contravenţie, este imperativ cerut de lege ca participanţii la o adunare publică, chiar şi nedeclarată, să refuze părăsirea locului de desfăşurare a acesteia la avertizările şi somaţiile organelor de ordine făcute potrivit legii.
Avertizările şi somaţiile organelor de ordine sunt descrise în mod amănunţit de dispoziţiile legale, respectiv art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, după cum urmează:
Art. 21 Avertizarea constă în folosirea de semnale sonore sau luminoase şi atragerea atenţiei participanţilor, prin mijloace de amplificare sonoră, asupra necesităţii dispersării lor şi respectării legii.
Art. 22 Dacă, după avertizare, participanţii nu s-au împrăştiat, se spun prin mijloacele de amplificare sonoră cuvintele „Prima somaţie: Atenţiune, vă rugăm să părăsiţi… , vom folosi forţa”, urmate de semnale sonore şi luminoase. Dacă, după trecerea perioadei de timp necesare pentru împrăştiere, se constată că prima somaţie a rămas fără rezultat, se trece la folosirea ultimei somaţii, prin rostirea cuvintelor
„Ultima somaţie: Părăsiţi… , se va folosi forţa”, urmate de semnale sonore şi luminoase. Pentru perceperea somaţiilor de către toţi participanţii, înainte de folosirea mijloacelor de împiedicare sau constrângere, se emite un semnal luminos prin rachetă de culoare roşie. Faţă de toate aceste precizări, pentru a fi aplicabile dispoziţiile sancţionatorii ale legii care reglementează organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, trebuia să fie vorba de o situaţie tensionată care să legitimeze chiar şi folosirea forţei, precedată de o serie de avertizări şi somaţii făcute în condiţiile legii şi numai dacă se refuză părăsirea locului de desfăşurare a adunării publice putem vorbi de incidenţa dispoziţiilor sancţionatorii ale Legii nr. 61/1990.
Prin urmare, Partidul Social Democrat dezavuează orice fel de violenţe sau atitudini reprobabile care ar putea fi prilejuite de o adunare publică, dar în acelaşi timp afirmă în mod clar că respectarea dreptului la exprimare şi la libertatea întrunirilor constituie o componentă esenţială a unei societăţi democratice, componenţa consacrată atât la nivelul Constituţiei României, cât şi la nivel internaţional prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 – ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
Biroul de presă al PSD Dâmboviţa”
20