5 mai 2024

Primăria Târgovişte, proiecte pentru creşe

gradi1„Avem în acest moment, la nivel de documentaţii tehnice, pregătite câteva investiţii importante pentru Târgovişte.

Avem proiecte pentru Creşa Nr. 8 din microraionul IX, Creşa Nr. 13, Creşa Nr. 14 şi Creşa Nr. 16, toate acestea fiind investiţii care se fac prin Direcţia de Asistenţă Socială care gestionează direct ceea ce înseamnă structură educaţională antepreşcolară.

Aceste proiecte de reabilitare şi modernizare a creşelor sunt numai o parte din ceea ce noi ne propunem să facem pe Programul Operaţional Regional 2014-2020, acestea intrând pe Axa 10 dedicată infrastructurii educaţionale.

De asemenea, pe zona educaţională, putem finanţa şi pe Axa 4 care este dedicată municipiilor reşedinţă de judeţ.

Sper să reuşim cât mai repede să depunem aceste proiecte pentru că, într-adevăr, este nevoie de asemenea unităţi la nivelul municipiului. Intenţionăm tot pe fonduri europene să ne ocupăm de microraioanele II şi III, unde nu prea avem asemenea structuri educaţionale, vrem să facem grădiniţă, vrem să facem creşă şi de aceea eu cred că investiţiile pe care le facem pe Direcţia de Asistenţă Socială sunt foarte utile”, a declarat primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial