5 mai 2024
O șoferiță sub influența alcoolului a rănit un pieton, aseară, pe DN 72, la Viișoara

O șoferiță sub influența alcoolului a rănit un pieton, aseară, pe DN 72, la Viișoara

O șoferiță aflată sub influența alcoolului a rănit un pieton, aseară, pe Drumul Național 72, la Viișoara.

Victima, un bărbat în vârstă de 56 de ani voia să treacă de pe o parte pe cealaltă a drumului.

Femeia aflată la volan nu a mai reușit să frâneze la timp și a izbit pietonul.

Când au ajuns agenții la fața locului au constatat că șoferița în vârstă de 40 de ani avea o alcoolemie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

”Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat de 56 de ani, din Ulmi, ar fi fost acroșat de un autoturism în timp ce ar fi traversat strada. În urma impactului, pietonul a fost rănit, fiind transportat la spital.

Autoturismul implicat în eveniment a fost condus de o femeie de 40 de ani, din Crângurile de Jos. Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest pentru depistarea consumului de alcool, fiind indicat un rezultat cu o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Aceasta a fost condusă la spital pentru recoltarea unor probe biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice, iar, în cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier, fiind întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, anunță Poliția Dâmbovița.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial