27 aprilie 2024
O delegaţie din Provincia Guangxi, în vizită la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa

O delegaţie din Provincia Guangxi, în vizită la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa

chineziMarţi, 9 mai 2017, o delegaţie din Provincia Guangxi (Republica Populară Chineză), condusă de Excelenţa Sa Chen Wu, Guvernatorul Provinciei Guangxi Zhuang, a fost prezentă la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

Delegaţia chineză a fost primită de Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, vicepreşedinţii Claudia Gilia şi Alin Manole, precum şi de Secretarul Judeţului, Ivan Vasile Ivanoff. De asemenea, la întâlnire au mai luat parte: Prefectul Judeţului Dâmboviţa, Antonel Jîjîie, Subprefectul Judeţului Dâmboviţa, Ciprian Păsăilă, Primarul Municipiului Târgovişte, Daniel Cristian Stan, Primarul Oraşului Pucioasa, Constantin Ana, Gheorghe Popescu – Directorul Filialei Judeţene a Crucii Roşii Dâmboviţa, Gabriela Teodorescu – Prorector al Universităţii Valahia Târgovişte, Cătălin Rădulescu – Viceprimar al Municipiului Târgovişte.

Vizita delegației chineze în Judeţul Dâmboviţa reprezintă un bun prilej de consolidare a relaţiei de colaborare şi prietenie încheiate între cele două regiuni la începutul anului 2016. Urmare a Înţelegerii de cooperare a Judeţului Dâmboviţa cu Regiunea Guangxi, reprezentanţii Regiunii Autonome Guangxi Zhuang au mai fost prezenţi în Judeţul Dâmboviţa şi la finalul anului 2016, atunci când, în cadrul unei dezbateri comune, au fost analizate posibilităţile de extindere, în plan local, a relaţiilor bilaterale în domeniile economic, social şi educaţional.

În ceea ce priveşte vizita de astăzi, principalele puncte ale discuţiilor abordate au vizat prezentarea celor două regiuni în vederea identificării principalelor direcţii de transpunere în practică a obiectivelor acordurilor de colaborare.

În acest sens, unul dintre cele mai importante subiecte asupra cărora au fost făcute comentarii de către cei prezenţi l-a constituit importanţa dezvoltării sistemului educaţional în vederea obţinerii unor progrese remarcabile şi inovatoare la nivelul activităţilor de cercetare întreprinse în cadrul facultăţilor de profil care aparţin atât Universităţii Valahia din Târgovişte, cât şi unităţilor de învăţământ din regiunea Guangxi, fiind iniţiaţi primi paşi la nivelul schimburilor de experienţe între Universitatea Valahia din Târgovişte şi Universitatea Politehnică din oraşul Guilin.

Discuţiile au fost unele prielnice pentru încheierea unor viitoare colaborări în aceste domenii în condiţiile în care la dialog au asistat şi conducătorii Centrului de Cercetare și Dezvoltare, ai Oficiului pentru Relații Externe și ai Oficiului pentru Comerț din Regiunea Guangxi.

Concluziile întâlnirii de lucru dintre reprezentanţii celor două administraţii au fost prezentate opiniei publice în cadrul unei conferinţe de presă susţinute de preşedintele Alexandru Oprea şi guvernatorul Chen Wu.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea: „Am discutat despre posibilităţile de colaborare între judeţul Dâmboviţa și provincia Guangxi, exprimându-ne disponibilitatea de a aduce investitori din China în judeţul Dâmboviţa.”

Guvernatorul Provinciei Guangxi Zhuang, Chen Wu: „Consider că putem să începem să identificăm oportunităţi de colaborare. Sunt multe domenii ale relaţiilor multilaterale încheiate care necesită dezvoltare precum este cel educaţional, sanitar sau cultural. Însă, este nevoie să punem bazele unei colaborări şi în domeniul economic, industrial. Acesta este scopul vizitei mele.”

Întâlnirea de astăzi a continuat cu o vizită la Ansamblul Monumental Curtea Domnească Târgovişte.

Biroul Comunicare, Relaţii Externe al Consiliului Judeţean Dâmboviţa

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial