TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

CJD Economic

Ministrul Transporturilor, ultimele veşti despre modernizarea DN 71, Bâldana – Titu – Târgovişte – Sinaia

Drumul Naţional 71 Bâldana – Titu – Târgovişte va fi lărgit la 4 benzi, pe o distanţă de 44,2 kilometri.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a vorbit astăzi, la Târgovişte, într-o conferinţă de presă despre stadiul proiectului de modernizare şi extindere al DN 71.

Grindeanu spune că proiectul este împărţit în două sectoare, iar pentru porţiunea de 57,4 kilometri, între Târgovişte şi Sinaia se va merge doar pe modernizarea tronsonului şi nu pe lărgirea la patru benzi.

Ministrul a mai precizat că ar urma să fie realizate noi centuri ocolitoare care ar decongestiona traficul sufocat spre munte, dar în special intrările în oraşele principale din judeţ.

„Lucrurile s-au reluat. În data de 7 ianuarie 2022, se transmite către ANAF spre validare această licitaţie – proiectare plus execuţie. Depunerile de oferte se vor face până în 21 martie, evaluarea de oferte până în 21 iunie, iar rezultatul procedurii – undeva în luna august 2022 şi se intră în contractul respectiv”, a menţionat ministrul Transporturilor.

Pe sectorul Târgovişte – Sinaia, termen limită de depunere oferte este 15 ianuarie 2022. Ar trebui să semnăm cu aceleaşi termene.

Săptămâna trecută am semnat contractul, proiectare plus execuţie pe Bâldana – Titu. Acesta a fost atribuit, se va desfăşuara pe durata de 26 de luni, proiectare plus execuţie”, a dat asigurări Grindeanu.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.