Târgovişte: Vestea dispariţiei fulgerătoare a îndrăgitei învăţătoare Adriana Anghel a înlăcrimat mii de inimi. „Blândeţe, răbdare şi dăruire”
Vestea dispariţiei fulgerătoare a îndrăgitei învăţătoare Adriana Anghel, în vârstă de 69 de ani, a înlăcrimat mii de inimi.

Doamna Adriana Anghel a fost una dintre cele mai iubite şi respectate învăţătoare din municipiul Târgovişte.
Un profesionist desăvârşit, un om iubitor, un prieten de nădejde.
Din păcate, ieri, după-amiază, a fost găsită fără suflare în locuinţa sa situată în micro 4, în Târgovişte.
Fratele şi nepotul domniei sale sunt cei care au venit îngrijoraţi să vadă din ce cauză nu le mai răspunde la telefon.
Cele mai negre gânduri s-au adeverit, biata învăţătoare nu mai era în viaţă, răpusă – cel mai probabil, de suferinţele fizice.
O anchetă urmează să stabilească exact cum s-a produs decesul.
Familia domniei sale anunţă că, începând cu ora 14, din 16 septembrie, cei care vor să îi aducă un ultim omagiu sunt aşteptaţi la Biserica Sf.Dumitru, pe strada Bărăţiei, 34, în Târgovişte.
Bunul Dumnezeu să îi odihnească sufletul în pace şi să dea putere familiei în aceste zile cumplit de grele.








