TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Microbuzele şcolare, în vizorul agenţilor de la Rutieră

Legalitatea transportului școlar, verificată de polițiștii de la rutieră

Polițiștii de la rutieră au organizat o acțiune, pe raza întregului județ, pentru verificarea legalității transportului școlar.

Activitatea a debutat începând cu ora 07:00, până la ora 09:00, perioadă în care copiii sunt transportați către unitățile de învățământ și a continuat și în perioada în care elevii sunt preluați după finalizarea orelor de curs, fiind oprite și verificate 43 de astfel de autovehicule.

În cadrul controalelor, polițiștii au verificat documentele şi avizele necesare efectuării transportului de elevi, deţinerea permisului de conducere valabil pentru tipul de vehicul, valabilitatea inspecţiei tehnice, precum şi a asigurării obligatorii de răspundere civilă.

De asemenea, polițiștii s-au asigurat că se respectă și destinația pentru care au fost repartizate aceste autovehicule, precum și legalitatea desfășurării acestui tip de transport cu autovehicule destinate transportului de persoane efectuat de diverși operatori de transport.

Pe lângă verificarea documentelor, conducătorii de autovehicule au fost testați cu aparatul etilotest.

Și în perioada următoare, polițiștii de la rutieră vor continua acțiunile de control și vor susține lecții de educație rutieră în unitățile de învățământ

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.