28 aprilie 2024
Gestul de suflet făcut de poliţiştii prahoveni, de Ziua Internaţională a Faptelor Bune

Gestul de suflet făcut de poliţiştii prahoveni, de Ziua Internaţională a Faptelor Bune

17 februarie- Ziua Internaţională a faptelor bune

Știm! Ca să fii autorul unei fapte bune nu trebuie să aştepţi data de 17 februarie, însă dedicarea unei zile anume actelor de bunătate este de natură a sublinia ce înseamnă în viaţa personală sau comunitară solidaritatea, altruismul, în fond orice gest cu adevărat omenesc.

Nu putem spune că am așteptat această zi, ci coincidență a făcut să găsim câțiva copii care aveau nevoie de vizita noastră, chiar acum, premergător zilei în cauză.

Astfel, vineri, 16 februarie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova-Secția Rurală de Poliție Cocorăștii Colț au adus bucurie într-o căsuță din satul Piatra, comuna Cocorăștii Colț unde trăiesc 7 copii, alături de tatăl lor.

Cuvinte, nu au fost multe, nici de o parte, nici de alta. Noi ne bucuram de încântarea lor care se manifesta în liniște, iar ei căutau cu interes în pungile încărcate cu jucării și alimente.

Am auzit că printre ei se află și o sărbătorită a Sfântului ,,Valentin” și astfel a primit un tort în care am suflat mai mulți și ne-am pus dorințe.

După ce au desfăcut cadourile și dulciurile, trei dintre copii au mers la școală, iar în drumul nostru către secție i-am condus până la unitatea școlară, urându-le o zi productivă.

Ca în multe alte astfel de activități, ar fi mai multe de povestit, însă avem câteva fotografii care vor completa ce lipsește din rândurile de mai sus.

sursa: IPJ Prahova

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial