27 aprilie 2024
Măsuri preventive dispuse față de mai multe persoane

Măsuri preventive dispuse față de mai multe persoane

La data de 10 martie a.c., bărbatul de 33 de ani, bănuit de complicitate la tentativă la infracțiunea de furt calificat, a fost prezentat Judecătoriei Târgoviște, față de acesta fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

Cel în cauză a fost reținut, la data de 9 martie a.c., de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște și a probatoriului administrat în cauză.

Totodată, față de bărbatul reținut de polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște, în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Cel în cauză este bănuit că la data de 6 martie a.c., în timp ce se afla în proximitatea unei săli de jocuri, ar fi provocat un conflict stradal în cadrul căruia ar fi agresat fizic doi bărbați, iar prin acțiunile sale ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.

De asemenea, față de cele 9 persoane reținute în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările sunt efectuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și fals în declarații.

În plus, față de bărbatul de 31 de ani, din Voluntari, cercetat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, în urma prezentării magistraților, a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

Față de celălalt bărbat de 43 de ani, din Ciorani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

În ambele cazuri cercetările sunt efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial