20 aprilie 2024
Lume  plină de culoare şi strălucire! “Doamne şi domniţe la muzeu”

Lume plină de culoare şi strălucire! “Doamne şi domniţe la muzeu”

Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” din Târgovişte organizează o nouă serie de activităţi interactive destinate elevilor din ciclul primar de învăţământ, denumită “Doamne şi domniţe la muzeu”. Activitatea se va desfăşura în intervalul 10 – 23 februarie 2012, între orele 900 – 1100 , la Muzeu de Artă, str. Calea Domnească, nr. 185.

Activitatea va avea ca punct de pornire portretele doamnelor şi domniţelor prezente în expoziţia permanentă a Muzeului de Artă şi este structuraţă în două părţi distincte: o activitate se va desfăşura în sălile de expoziţie ale muzeului unde se regăsesc astfel de portrete şi un atelier în care copiii vor da frâu imaginaţiei şi vor realiza obiecte de podoabă.

Lumea plină de culoare şi strălucire a bijuteriilor este o lume specială, o lume plină de frumuseţe, de mister, şi – mai ales – plină de semnificaţii. În interiorul acestei lumi, un loc aparte îl ocupă bijuteriile purtate de doamnele şi domniţele din secolul al XIX –lea ce se regăsesc în portrete realizate de artişti, expuse la Muzeul de Artă . Fiecare are o poveste specială, pentru că ele reprezintă în cea mai mare măsură personalitatea celei care le poartă, şi pot spune povestea lor, celui care le admiră.

Toate acestea, presupun interactivitate şi apelează la observaţia, capacitatea de analiză şi imaginaţia copiilor pentru a-i familiariza cu arta şi a le tranforma răgazul petrecut în muzeu într-o experienţă plăcută şi atractivă.

Pentru înscrieri, cei interesaţi pot suna la numărul de telefon: 0742.939805, taxa de participare fiind de 2 lei/ şedinţă/copil/.

Biroul Relaţii Publice al C.N.M. “Curtea Domnească “ Târgovişte

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial